Daraverile zilei de 12 octombrie 2019

Protestul ”Vă vedem din Sibiu”, suspendat după 669 de zile – Protestul „Vă vedem din Sibiu”, organizat de 669 de zile, a fost suspendat „pentru moment, până la configurarea unei noi formule de guvernare”, au anunţat reprezentanţii mişcării civice pe pagina de Facebook.

De azi suntem, oficial, în campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019 – Campania pentru alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie a început sâmbătă, cu 14 candidaţi la funcţia de şef al statului şi cu noi măsuri – pentru prima dată, românii din străinătate pot vota pe parcursul a trei zile sau prin corespondenţă. În cazul votului prin corespondență, plicurile cu opţiunea electorală trebuie să ajungă în România până în 7 noiembrie.

Modificările la Codul Rutier au intrat azi în vigoare – De sâmbătă, 12 octombrie, conducătorilor de autovehicule, tractoare, tramvaie aflate în mişcare, dar şi de vehicule care nu necesită permis de conducere le este interzis nu doar să utilizeze, dar chiar să ţină în mână telefonul mobil şi orice dispozitiv mobil cu funcţie de înregistrare ori redare text, foto sau video.

Procesul legat de moartea polițistului Gigină nu a început nici acum, la 4 ani de la moartea lui – După patru ani de la moartea într-un teribil accident de circulație a agentului Bogdan Gigină de la Brigada Rutieră, familia polițistului încă așteaptă începerea procesului.

Care vor fi miniștri din noul guvern PNL? – Preşedintele Klaus Iohannis a convocat astăzi o serie de consultări la Palatul Cotroceni cu toate partidele (PSD nu a venit), la finalul cărora a anunţat că luni sau marţi va avea un nume de premier, şi că se va forma un „guvern PNL sau în jurul PNL”. Au apărut deja şi primele nume vehiculate: Raluca Turcan la Educaţie, Emil Hurezeanu sau Cristian Diaconescu la Externe, Vlad Nistor la Cultură.

BNR are o nouă (veche) conducere pentru următorii 5 ani – Banca Naţională a României (BNR) are de vineri, 11 octombrie, un nou consiliu de administraţie, al cărui mandat este valabil pentru o perioadă de cinci ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *