Ion Iliescu, acuzat oficial de crime împotriva umanității

Este, fără doar și poate, un moment așteptat de societatea românească de mai bine de 25 de ani. Nu știu de câți doar din simplul motiv că îl urăsc pe Iliescu și de câți pentru a vedea și afla care este adevărul legat de acele momente din 13 – 15 iunie 1990.

Cert este că evenimentele din acele zile au reprezentat momentul unei rupturi și mai abrupte a societății românești, ce abia își revenea după șocul eliberării de sub Ceaușescu.

Sunt de neuitat momentele cu intervenția brutală a muncitorilor de la IMGB împotriva manifestanților, cu faimoasele strigăte de luptă: ”Noi muncim, nu gândim” sau ”Moarte intelectualilor!”

Acțiunea Minerilor

După evenimentele extrem de violente din ziua de 13 iunie, seara, este dat un comunicat din partea lui Iliescu, care cheamă în stradă pe toți cei care vor să apere ”democrația atât de greu cucerită”.

Ce a urmat, se știe. 4 garnituri de tren ajung pe 14 dimineața în București, în frunte cu Miron Cosma. Sunt plasați în punctele considerate sensibile, marea majoritate a lor în Piața Universități, pentru deja celebrele plantări de panseluțe. Sunt devastate sediile partidelor istorice, PNL și PNȚCD, liderul protestatarilor, Marian Munteanu, este bătut cu violență, Bucureștiul este scena unor imagini ce cu greu ar putea fi digerate chiar și acum, după 25 de ani.

A doua zi are loc deja celebră scenă de la Romexpo, cu Iliescu mulțumind minerilor pentru ajutorul dat în restabilirea ordinii, cu urări de bine pentru toți și cu urale mai ceva ca la congresele PCR. Imediat, minerii sunt conduși la Gara de Nord și retrimiși în Valea Jiului.

De ce acum?

Nu vă grăbiți să lăudați autoritățile statului român. Statul român și-a dat măsura în această speță de mai multe ori. În 1998 au fost deschise mai multe dosare legate de evenimentele din 13 – 15 iunie 1990. Pentru Iliescu începe urmărirea penală în 2005, acuzațiile erau: propagandă pentru război, genocid, favorizarea infractorului, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune, comunicare de informaţii false.

Pe 7 decembrie 2007, atât de puternica Laura Codruța Kovesi infirmă această rezoluție de începere a acestei urmăriri penale, iar în 2008, Iliescu, Chițac, Măgureanu, sunt scoși de sub urmărirea penală.

Motivul pentru care lucrurile se precipită acum este o decizie a CEDO, care a constatat că autoritățile române au efectuat cercetări superficiale în aceste dosare și, ca urmare a plângerilor venite din partea victimelor, obligă statul român să găsească vinovații. Culmea, singurul condamnat în acest dosar, pentru faptele din 13 – 15 iunie, este doar statul român, printr-o decizie CEDO din 2014.

Ce urmează?

Suntem într-o fază incipientă. Abia au fost aduse la adresa lui Iliescu și Măgureanu acuzațiile. Urmează pregătirea dosarului, trimiterea lui în instanță. Abia apoi judecata, sentințele, apelurile și iar sentințele. Ani buni.

Ani pe care, nu o spun ca pe o dorință, e posibil ca un Iliescu, la cei 85 de ani ai săi, sau Măgureanu, la o vârstă la fel de înaintată, s-ar putea să nu îi mai prindă. Rămâne valoarea de simbol, că, iată, în sfârșit, e chemat și Iliescu să dea explicații. Dar oare este acest lucru suficient?

Despre Revoluție nu mai discutăm nimic? Despre cei 25 de ani care au trecut și pe care nu ni-i mai aduce nimeni înapoi, nu ne spune nimeni cum să procedăm?

PS:

Am râs cu toții de gestul lui Dragnea de la Congresul PSD, în care i-a ridicat pe toți în picioare, inclusiv pe Iliescu, și i-a pus să își ceară scuze pentru victimele comunismului și ale Mineriadelor. A venit apoi și excluderea lui Iliescu din orice for de conducere a PSD. Iar azi, vestea punerii sale sub urmărire penală.

Ia, mai dați-mi voi exemplu de vreun lider PSD care să mai îndrăznească acum să se pună cu Dragnea.