Surpriza RCA

Periodic, poporul român şi autorităţile statului descoperă cu  mare surprindere că încă un business sau o autoritate sunt mânjite de probleme, colcăie de ilegalităţi şi de corupţi. Dincolo de ipocrizia unei  astfel de reacţii, pe care am văzut-o la valoarea ei maximă cu ocazia BAC-ului de anul acesta, rămâne o întrebare: ce se întâmplă după?

Păi dacă ne uităm în trecut, la scandalurile cu vameşi, cu poliţişti mână în mână cu interlopi, cu un sistem medical plin de şpagă, am putea să tragem o singură şi tristă concluzie: nu se întâmplă nimic. Avem parte doar de o mică perdea de fum, scoasă în faţă exact atunci când este nevoie de a acoperi un alt subiect de mai mare importanţă.

Acum avem un subiect extrem de interesant şi care, trebuie să recunoaştem, impactează o mare parte din cetăţeni. Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente susţine că şoferii păgubiţi de clienţi RCA ai Astra Asigurări (numărul 1 pe piaţa asigurărilor RCA) primesc de la companie doar între 25 – 40% din costurile reparaţiei autovehiculului. Ce înseamnă asta? Păi o pagubă imensă adusă de această companie, dacă stăm să ne gândim la câte poliţe de asigurare trec pe  la ei.

rca

Plus o nouă dovadă că la români totul este posibil şi că nu avem limite de inventivitate atunci când vrem să facem rău. Tocmai de aceea este important ca atunci când faceţi un RCA Auto să fiţi atenţi că vă sunt respectate toate drepturile şi că acel RCA vă oferă acoperire de 100% a daunei suferite.

PS: Tot pe zona RCA-urilor, am auzit astăzi de o iniţiativă a Ministerului Sănătăţii ce pare, cel puţin la prima vedere, extrem de interesantă. Despre ce e vorba: Eugen Nicolaescu şi Raed Arafat vor să se întâlnească cu reprezentanţii societăţilor de asigurări pentru a pune la punct un sistem prin care o parte a încasărilor din poliţele de asigurare RCA să meargă spre sistemul de urgenţe medicale.

Ar fi un pas extrem de important prin care se va asigura o bugetare extrem de importanta unui sistem de sănătate văduvit de bani de la bugetul de stat. Să sperăm că va reuşi. 

4 thoughts on “Surpriza RCA”

  1. Chiar n-ar fi rau de loc !!! Dimpotriva ar fi prima oara cand acest Nicolaescu ar face ceva si pentru bolnavi de la inaltimea functiei pe care o are de Ministru al….Nesanatatii . 8)

  2. Pe dracu’. Da-mi din ce ai tu, ca eu nu’s in stare decat sa gestionez prost si sa ciordesc.

    Habar n-aveti ce bani se invart si se fac in sanatate. Asa… sustineti-le surse noi. Eu zic ca si producatorii de cutite sa sustina sanatatea, pentru ca lumea se mai taie. ACEEASI logica.

    Ionut… cica esti liberal. Io zic sa te bagi la psd. Macar aia sunt pe fata.

    1. @nevermind nevoie de finantare reala in sanatate chiar exista. Nu cred ca doar niste cifre puse intr-un buget pot reprezenta ceva pe care ne putem baza. Cred ca am vazut cu totii conditiile din sistemul de sanatate. Unde sunt de acord ca e de investigat si de vazut ce se intampla cu banii: la CAS si la taxa pe viciu. De aici ar trebui sa avem mai multi bani decat se spune.

  3. @ Ionut

    Asa, si? Asta inseamna ca daca TU ai nevoie mai mult sau mai putin reala de bani, iei cu JAPCA de la altii? Crezi ca daca la JAPCA ii spui ordonanta sau lege, schimba cu ceva ideea?

    Te mai dai liberal. Poate liberal ortodox, ca numai aia iau de la altii prin santaj nesimtit ca sa manance si gura lor saraca si aurita.

    Deci… luam si de la producatorii de cutite? Ca mai am idei de domenii care ar merge impozitate in numele unei idei aparent bune si intr-un mod murdar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *