PSD are program de prezidențiabil, PNL are numele. USL renaște? Cioloș mai doarme?

Weekend-ul care tocmai se încheie azi a venit cu două momente importante pentru ceea ce înseamnă viața politică autohtonă și planurile de viitor ale principalelor două partide politice: PSD și PNL. La PSD am avut de-a face cu un Congres Extraordinar, la PNL cu un Consiliu Național. Ambele au reușit să aducă ceva privitori sau cititori, victoria netă revenind PSD, care a reușit să mobilizeze online-ul ostil la maxim.

Ca să vă faceți o idee, congresul PSD s-a terminat de peste 24 de ore, iar viralizările cu el nici acum nu contenesc. Despre PNL, numai de bine. Au adoptat iar o rezoluție că trebuie să își facă pagini de Facebook și eventual încă vreo 3000 de grupuri de Whatsapp. În rest, 100 de fanatici pe pagina oficială și cam atât.

Dar discuția nu este despre online. Nu azi. Astăzi ne oprim un pic asupra a două momente fundamentale din fiecare eveniment.

PSD:

Tot Congresul PSD de ieri a fost despre el. Al lui și cu el. Ca atare, discursul lui Dragnea a fost cel care a acaparat tot interesul. Dincolo de comparațiile cu Ceaușescu și al 14-lea Congres, Dragnea a funcționat ieri perfect ca un candidat oficial al PSD la prezidențiale. Discursul lui a acoperit toate temele, a fost pentru toate clasele sociale și, cel mai important, a venit cu un nou proiect. De ce a făcut asta? Destul de simplu: Până acum a venit și s-a luptat și a atras partidul în lupte cu toți dușmanii vizbili și foarte invizibili: Stat Paralel, procurori, DNA, Kovesi, Iohannis, ”agenturi” șamd. Nici una din bătălii nu s-a soldat cu victorie și, cel mai probabil, nici asaltul la Kovesi nu va aduce ceva nou.

Dar toate acestea i-au permis lui Dragnea și celor din PSD să își găsească scuzele perfecte când erau întrebați despre guvernare. ”Domnule, noi am guverna, dar uite, nu ne lasă ăștia. Chiar și așa, v-am mărit pensiile, salariile, avem cea mai mare creștere economică”. Bla, bla, bla. Dar nu se putea merge la infinit cu asta. Ca atare, s-a inventat un Congres. Mulți au crezut că a fost pentru a-i aduce lui Dragnea alături toți fidelii. În fapt, a fost pentru a-i oferi acestuia șansa să inventeze un nou program de guvernare. Nu mai contează că au fost votați pentru altul și nici pe acela nu l-au urmat cum trebuie.

Dar acum vorbim de un proiect pe decenii. Pe sute de ani. Cu mii de km de autostrăzi, cu GROWTH (creștere economică) și cu reinventarea de la zero a societății. Vorba aceea, vom face o societate nouă. Nouă, nu vouă.

Că vorbim de un program irealizabil, asta o știm cu toții. Sau aproape toți. Pentru că, și aici este marea problemă, pentru votantul PSD nu prea contează cât de nerealistă o promisiune a lui Dragnea. Replica va fi mereu aceeași: ”Lasă, mamă, nu ne-au adus ei Luna de pe cer, dar 50 de lei la pensie tot sunt buni”.

Iar Congresul de ieri asta înseamnă pentru Dragnea: legitimarea pentru tot ceea va urma să facă rău prin nevoia de a avea libertatea de a le da oamenilor tot ceea ce a promis. Și de aici ar trebui să plecăm, îngrijorați și temători, către alternative….

PNL:

Iar primul partid către care te întorci, că vrei, că nu vrei, este PNL. După ziua de ieri, ai fi crezut că la nivel de comunicare într-un eveniment major cum este un Consiliul Național vor lansa lovituri după lovituri la adresa aberațiilor PSD din programul GROWTH. Că tot au atâtea comisii și ”comitețe” de zici că toți specialiștii s-au înghesuit la poarta din Modrogan și au dat năvală să scrie programul de guvernare al liberalilor.

Nimic din toate acestea. Liberalii s-au întâlnit astăzi ca să:

1) Îl propună oficial pe Ludovic Orban ca premier nominalizat al PNL pentru când vor câștiga alegerile (limită de timp inexistentă)

2) Să anunțe că îl susțin oficial pe Klaus Iohannis pentru a câștiga cel de al doilea mandat de președinte al României. Asta în condițiile în care nici Iohannis nu știe dacă va mai candida pentru un al doilea mandat sau nu. Și mai ales, nu a făcut nici un pas spre a arăta că este dornic să fie nominalizatul PNL sau nu. Drept dovadă, Iohannis a primit nominalizare printr-o sublimă absență de la eveniment. Și nici la ora la care scriu aceste rânduri nu a dat vreun răspuns.

De ce ar fi făcut liberalii aceste gafe incredibile? Pentru că ei chiar cred în sondajele care au ieșit în ultimele zile pe piață, sondaje menite să agite spiritele în PSD, dar au dat erecții electorale liberalilor. Care chiar cred că au trecut pe primul loc în preferințele electoratului. Și probabil pe această ureche vor dormi până la alegerile de anul viitor.

Aș fi vrut să scriu câteva rânduri și despre USR, dar nu avem nimic notabil în acest weekend de la ei. Și atunci, timid și aproape fără speranță, mă întorc spre Dacian Cioloș și platforma România100 și întreb: Domnule Cioloș, cât mai dormiți? Nu de alta, dar deja riscați să preluați ștafeta și ridicolul situației de la ad-dormitus, Crin Antonescu.

Sursă foto: Inquam

3 thoughts on “PSD are program de prezidențiabil, PNL are numele. USL renaște? Cioloș mai doarme?”

  1. Iancule…frate dar tu , tu ai uitat ca-i post si-ai dat iama prin vinul pentru Pasti ? ” Iar primul partid către care te întorci, că vrei, că nu vrei, este PNL.” Glumesti nu-i asa ? Care PNL ca-i PDL toata ziua caci , dupa ce-a ” plecat ” si Mircea Ionescu Quintus , ati ramas doar cu KWJ si , evident si cu tine ? Cum sa te intorci catre PNL …cu CURUL cumva caci de tras…ne-au tot tras-o ?! In preferintele cui au trecut primul loc Iancule caci de facut , in afara de-a freca menta altceva , nema , nema ?! Ai si tu rabdare cu Ciolos sa vina Invierea daca tot crapati d e grija de-al coopta la voi , pana atunci multumiti-va cu Raluca Turcan si cu milogul ala de Ludovic Orban caci , la ora asta , ei sant marii penelisti cu care vreti sa rupeti gura targului . Vreti sa-l sustineti pe KWJ pentru al doilea mandat ? Chiar credeti ca n-a voiajat suficient neamtul asta nesimtit caci alte merite in acest mandat…parca nu prea a aratat . USR , cine-s astia , nu cumva aia care au facut in Parlament doar nefacute dovedind astfel ca , nu-si meritau locurile obtinute datorita PSD si votantilor si sustinatorilor PNL care-au actionat la ordin . ” Că vorbim de un program irealizabil, asta o știm cu toții. Sau aproape toți. Pentru că, și aici este marea problemă, pentru votantul PSD nu prea contează cât de nerealistă o promisiune a lui Dragnea. Replica va fi mereu aceeași: ”Lasă, mamă, nu ne-au adus ei Luna de pe cer, dar 50 de lei la pensie tot sunt buni”.” ” Progamul ” PSD este intradevar o aiureala si s-a dovedit intr-adevar irealizabil dar voi , liberalii lu’ peste , voi ce program aveti de prezentat romanilor : o scoateti pe Alina Gorghiu la produs ? Replica aleia , aia cu 50 de lei in plus la pensie , n-o fi ea prea grozava insa , omul o percepe ca pe : ” fura si ei cat pot si…ne da si noua oarece firimituri…nu ca altii ” in spetza , PDL -ul lui Basescu cu v-ati unit voi liberalii astia de mucava . Sper ca nu v-a luat Dumnezeu mintile in asa hal incat sa credeti in sondajele alea de cacat si sa va culcati pe-o ureche stiind ca , aveti 30% in preferintele votantilor caci , daca atat arata sondajele , sa fi sigur Iancule ca-i de fapt doar vreo 25% si aia … membrii PNL-ului si familiile lor care vor sa aiva si ai partea lor de placinta . Sa nu te uit fireste , si pe matalutza Iancule care-i sustii pe astia cu-o patima demna de-o cauza mai buna . Merg la pariu ca , daca ai fi fost in USR , la ora asta scorul alora in sondaje , ar fi depasit alea 10 % cu care-s creditati . ” Razi ” de PSD Iacule ? Da , aia chiar merita flegmele dar , PNL-ul asta de rahat…crezi sincer ca nu merita nici macar o flegma in conditiile in care , dupa ce s-au impreunat cu gasca lu’ Basescu { aia de-au taiat otova pensii si salarii…doar de unde sau , de la cine trebuia taiat , n-au taiat } acum , sunt gata sa moara pentru a sustine un sasalau nesimtit care , sa-si mai plimbe hoitul pe coridoarele de la Cotroceni sau aiurea prin lume inca patru sau cinci ani ? Si , conditiile astea , voi va mirati c-ati scazut in sondaje insa , tot credeti ca… stati bine nu-i asa ? Tineti-o asa Iancule si , daca nu veti avea soarta PNT-CD , mare minune n-ar fi cu , mamutul construit de Iliescu , dus mai departe de Nastase si Ponta iar azi , condus ca pe vremea lui Ceausescu , de Liviu Dragnea, plus aplaudacii de serviciu….Antena 3 si B1 . 😎

    1. @Marian Bine ai revenit pe la mine, Marian :) Ca și noutate, eu am încetat de ceva timp orice colaborare cu PNL. În mare măsură, modul cum explici lucrurile este corect. Asta încercam și eu să spun, că pentru liberali, pe care nu îi văd să merite intrarea la guvernare, a se culca cu urechea pe sondajele din ultimul timp ar fi cea mai mare greșeală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *