Reacțiile furibunde la adresa lui Iohannis, după momentul penibil de azi, de la conferința de presă unde a acceptat nominalizarea PSD pentru funcția de premier, în persoana Vioricăi Vasilica Dăncilă, pleacă nu de la faptul că lumea s-ar fi așteptat să îl ia fizic la șuturi pe Dragnea și să îl dea afară de la Cotroceni cu fiecare cu tot, ci este alimentată de o impotență acută a președintelui de a se implica cu adevărat în bătăliile politice majore.
Să fim sinceri, câte astfel de momente în care Iohannis să fie la anvergura funcției avem? Dacă este să mă întrebați pe mine, doar perioada ianuarie – martie 2017 este una în care Iohannis chiar a făcut ceea ce se aștepta de la el. Presiunile permanente pe guvern, pe clasa politică, pe cei din Parlament, vizita inopinantă la sediul guvernului când se putea discuta OUG13, comparația cu elefanții, discursul din Parlament, prezența la protestele din ianuarie. Și cam atât.
Ori, războiul început în ianuarie anul trecut nu numai că nu s-a terminat, el acum își dă ultimele și cele mai crâncene bătălii. Iar să vii și să spui, în aceste condiții că: ”Am decis să mai dau o șansă PSD”, pentru mulți a sunat așa: ”Am decis să mai dau o șansă PSD să termine ce au ei de făcut cu țara și ei îmi dau mie șansa unui al doilea mandat”.
Urât și mizerabil blat ar fi acesta. Și, odată cu prestația din această seară, cu greu se mai poate ca Iohannis să se suie în fruntea valului popular care se prefigurează odată cu protestele din 20 ianuarie. Nu poți să ieși în stradă, să fii alături de oamenii care strigă ”Jos PSD”, când tu chiar ai niște instrumente, mici, deloc consistente, dar le ai, prin care să pui un pic de frână acestui partid.
Dragnea a înțeles aceste lucruri și a venit să îi mulțumească personal lui Iohannis pentru decizie. E ca și când Iohannis ar fi acceptat ca toată România să aibă soarta Lacului Belina. Oare îl saltă DNA și pe el pentru acest troc?