Toată lumea stă și face bilanțuri de final de an. Fiecare își adună bucuriile, tristețile, visele împlinite și dezamăgirile și încearcă să vadă ce e de făcut pentru anul ce vine.
Eu nu prea am fost genul unor astfel de rememorări sau analize personale. Poate și pentru că nu prea am fost genul care să își seteze obiective anuale și să le urmărească. Doar că, în ceea ce îl privește pe 2016, am o problemă cu el.
E un an care m-a marcat foarte mult. Sufletește, moral, spiritual, profesional. În toate modurile posibile, lăsând urme extrem de adânci. E anul în care, așa cum nu am făcut-o niciodată, mi-am aruncat sufletul de tot în mâinile altcuiva. Nu contează pe unde e acum. Îl declar pierdut și nul.
E anul în care, nu de puține ori, mi s-a pus o oglindă în față și mi s-a spus: așa ești tu! Total în contra a ceea ce credeam eu. Bun, rău, corect, mincinos, nici nu mai contează. Un eșec de comunicare și nu numai, aș putea spune.
E anul în care, profesional, mi-am văzut proiectul de suflet,cel mai drag, cum este dărâmat, încet, dar sigur. Că am făcut sau nu totul pentru a evita asta, e greu de spus. E, în același timp, anul în care, în viața mea, și-au făcut apariția niște oameni minunați, de poveste.
Oameni care mi-au colorat universul, oameni care m-au făcut să îmi doresc să fiu mai bun. Oameni care m—au învățat să iubesc și să cred, să mă mint, că poate și eu sunt iubit. Din astea, de suflet, știți voi.
Așadar, un an cu de toate. Un an de care și eu, ca voi toți, mă pregătesc să mă despart. Numai că, ce să vezi, ca niciodată, nu eu sunt cel care închide ultima foaie. Și nu e deloc ușor. Dar vă doresc din suflet ca anul ce vine să fie exact așa cum vi-l doriți voi. Să fie cu povești frumoase, cu multă iubire și cu multe proiecte bifate.