21 Decembrie 1989

A fost, atunci, o zi a Reînvierii pentru români. Cu toţii, cei care nu făceau parte din nu ştiu ce plan de preluare a puterii, oamenii au ieşti în stradă pentru speranţa unui mai bine, pentru libertatea cuvântului, pentru alegeri libere.

Acum, aproape că nu mai avem niciunul din aceste lucruri. Speranţa de mai bine s-a transformat în resemnarea unui “las, că oricum trebuie să mor”.

Libertatea cuvântului, libertatea de a ieşi în stradă pentru drepturile noastre, s-au metamorfozat în nişte flashmoburi ireale, cu dansul pinguinului în formă maximă.

Alegeri libere….cui îi mai pasă dacă sunt sau nu libere? Actuala putere tocmai ce face toate eforturile pentru cea mai mare fraudă electorală din 47 încoace, iar poporul se uită resemnat şi îşi spune: “ce rost mai are"?”

Mai mult, acum, la 22 de ani de la Revoluţie, am ajuns să urmăresc perplex cum pe toate posturile de televiziune se lucrează asiduu la refacerea brandului personal Ceauşescu. Nu m-ar mira ca în următorii ani, 21-22 decembrie să nu mai fie ziua în care ne amintim de tinerii noştri eroi, ci vom face parastas public, drept omagiu pentru un tiran prematur dispărut dintre noi.

Suntem o ţară de mizerii…fie că vă convine, fie că nu…

21decembrie1989duma02_resize_b

3 thoughts on “21 Decembrie 1989”

  1. Adu-ti aminte ca dupa ’89 Ceausescu era asociat cu…Dracula.Numai ca { cel putin in cazul lui Dracula…exista ceva ” informatii “de la Briam Storck sau cum al cheama pe ala ce n-a fost in viata sa prin Romania si evident nici mare cultura referitoare la istoria noastra nu avea} ce uita televiziunile sa spuna e faptul ca acel Dracula a fost mic copil comparativ cu Ceausescu. Daca mai traia ..macar 10 ani { fereasca Dumnezeu…oare ne-a ferit ?} ajungeam si noi exact cum ai vezi azi pe nord coreeni…chiar mai indobitociti decat ei, asta sa fi sigur si tu si aia de la televiziuni!Cat despre faptul ca { asa cum te lauda Malina , esti unul dintre putinii din blogosfera romaneasca ce-si mai aduce aminte de ” evenimentele” din ’89…las-o balta fratioare …la ce foloseste si mai ales…cui ?!Pentru memoria noastra…fi frate serios!Daca ai sti cati injura pe toate drumurile acel an ’89…Daca ai sti cati blestema acea zi in care au fost scosi la ” mitingul de condamnare ” a alora din Timisoara…Daca ai sti cata lume isi doreste sa se reintoarca acele vremuri cand…aveau serviciu si deci bani cu care sa-si duca viata amarata ei si copii lor…Eu tin minte di regimul trecut doar frigul, doar lipsurile, doar faptul ca nu aveai curent electric si deci nici apa sa te speli , tin minte ca luam paine pe cartela { ca-n vreme de razboi} si alimente …pe ratie adica tot ca-n vreme de razboi. Nici p-astia nu-i inghit deoarece dupa douazeci de ani…ma simt UMILIT ceia ce-n regimul trecut…sa fim seriosi …ai bateam cu ” armele ” lor. N-o duceam nici atunci prea stralucit { este greu sa traiesti bine cand ai de hranit sase copii} insa…luam un salariu si …faceam pe dracu-n patru ca acei copii sa aiba …macar strictul necesar chiar daca eu si sotia mea…mancam mai putin sau ne inbracam mai…subtire.Cat despre ” dreptul ” de a uita…pai ai ” uitat ca si uitarea e scrisa in legile omenesti”?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *