De 24 de ani, România a trăit multe momente de mărire și decădere a unor personaje publice. De la actori, la oameni de media sau politicieni, mulți au simțit cum este să cazi de pe nori, să pierzi totul atunci când credeai că ești stăpânul universului.
Dar, în același timp, existau și niște modele de demnitate, stabilitate, caracter. Oameni la care te uitai, de fiecare dată când simțeai nevoia să crezi că mai există o șansă pentru această țară. Și aș putea să amintesc multe astfel de persoane: un Coposu, un Rațiu, un Regele Mihai și, printre ei, timid, dar demn, un Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost mereu un om politic de anvergură, un om pe care eu chiar îl vedeam mulți ani la conducerea PNL, unul din prim miniștrii buni ai acestei țări. Practic, dacă excludem un pic viața sa personală, liberală și ea :), Tăriceanu avea toate ingredientele omului politic european, alternativa la mojicia și mizeriile autohtone. ȘI cel mai bine s-a văzut acest lucru în momentul conflictului deschis cu Băsescu, din 2007.
Mai țineți minte, calmul, demnitatea, inteligența cu care un om precum Tăriceanu îl bloca pe Băsescu? Mai țineți minte tonele de invective pe care acesta i le arunca, care treceau pe lângă el, fără nici măcar cea mai mică șansă de a se lipi vreo etichetă de omul politic Călin?
În afară de una singură, dar și aceea, culmea, deși s-a vrut o jignire, s-a transformat într-o afirmație ce a atras simpatia a tot mai mulți oameni pentru liderul PNL de la acel moment: atunci când Băsescu i-a spus lui Călin Popescu Tăriceanu: ”Aveți o față de european și un european sadea, cu papion, are disciplina dialogului”.
Dacă stau să mă uit, acela a fost momentul de vârf al politicianului Tăriceanu. După aceea, totul a început să meargă în jos, culminând cu aceste ultime luni, care au reușit, deși cu greu aș fi crezut, să dărâme tot ceea ce era, ceea ce reprezenta Tăriceanu. Plecarea din PNL, cerșitul pe la ușa PSD-ului, transformarea într-o slugă personală a lui Ponta, tentativa de prost gust de a rupe PNL, culminând chiar cu enervarea Seniorului Quintus, toate acestea au pus capăt carierei politice a liberalului cu papion. Trist, foarte trist.
Dar, dincolo de toate acestea, papionul va rămâne pentru totdeauna un simbol al eleganței, al stilului, capabilă să îi confere unui bărbat acea statură care să îl facă apreciat și îndrăgit de toți. Sunt parcă prea puțini bărbați care aleg acest accesoriu, asta poate și pentru că, la noi, cultura burghezului, a omului intelectual, a celui care ține la imaginea sa publică, nu este una neapărat foarte bine dezvoltată. Dar, cu toate acestea, avem niște ambasadori ai papionului ce sunt mândri de el: un Pleșu, un Paleologu sau, ca să continuăm și cu o notă amuzantă, un Marius Moga sau chef Florin Scărlătescu.
Dar, dacă mă întrebați pe mine, v-aș recomanda papioane pentru copii, veți vedea ce frumoși vor ieși în poze micuții purtători de papioane. Și cum nu vor mai renunța vreodată la ele.