Timpul, pe mâna unei femei

Cine a inventat timpul, trebuie că a gândit cât de prețios va deveni acesta cu fiecare zi. ȘI cât de mult vor dori oamenii să îl stăpânească, fie doar și pentru a-și prelungi viața cu doar o secundă. Numai că, ce trist, nimeni, niciodată nu va avut și nu va avea cum să facă asta.

Ca atare, tot ce putem face este să ne bucurăm de fiecare moment al acestei vieți și, prin amintirile pe care ni le facem să capturăm frânturi din timpul ce trece atât de repede pe lângă noi. Ați observat oare cum, odată cu creșterea noastră în vârstă și timpul își schimbă vitezele și înțelesurile? Când ești copil, nici nu conștientizezi exista noțiunii de timp. Ziua pare a avea zeci de ori, noaptea e doar un mic intermezzo de odihnă înaintea unei noi reprize de joacă și de alergare.

image

Crești, vine școala, deja o parte din timpul tău pare că ți-a fost furat și nu reușești să înțelegi de ce. Îți rămân doar vacanțele, ca o dovadă a faptului că timpul a fost cândva sub stăpânirea ta. Deja de la momentul în care crești și ajungi la liceu, la o facultate, încep grijile. Ce fac cu viitorul meu? De unde să încep lupta cu viața, cu toate cărămizile ce îmi vor fi puse în cale? Acesta este poate primul moment în care simți, așa cum bine a zis Moromete, că ”timpul nu mai are răbdare cu noi”.

Iar de la momentul în care ai spus adio oricărei urme de copilărie din sufletul tău, de atunci și timpul devine cu adevărat marele tău dușman. Nu faci altceva decât să muncești mai bine de 18 ore pe zi, ca să mai dormi câteva. Și așa trec anii, așa simți că ai devenit captiv unei vieți care nu îți mai aparține cu nimic, al unui timp care nu face nimic altceva decât să te macine și să te epuizeze pe interior. Și te gândești cât de aparte le-a așezat destinul pe toate: când erai copil timpul era lucrul de care îți păsa cel mai mult, acum, cu cât înaintezi în viață, timpul este ceea ce ți-ai dori cel mai mult să fie sub puterea ta.

Poate de aceea, cred că singura lecție pe care o putem învăța este să ne bucurăm de fiecare moment al vieții noastre, de fiecare valoare a timpului din viața noastră. Și ca să trecem un pic și într-o notă mai amuzantă, cred că cel mai puternic război din lumea asta este al femeii cu timpul  Pentru că nu mai e pentru nimeni o surpriză că timpul, pentru femeile din viața noastră, se măsoară altfel: ”ne vedem în 15 minute” însemnând de fapt ”ne vedem când termin eu tot ceea ce am de făcut”

Și ca să rezolvăm într-un mod frumos lucrul acesta, ba chiar, să profităm și de perioada magică a zilelor în care femeile din viața noastră merită mai mult ca oricând să fie răsfățate și iubite, un cadou extrem de reușit poate fi reprezentat de niște ceasuri dama frumoase. Și care nu neapărat că le vor face pe fete să aprecieze mai exact timpul, dar vor arăta extrem de bine la mânuțele lor delicate.

Parcă și timpul trece altfel în și pe mâna unei femei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *