Călin Popescu Tăriceanu a anunțat astăzi că vrea să revină în PNL și că acceptă invitația de a se reîntoarce în partid. Invitația pare-se că a venit de la organizația Satu Mare, ai lui Silaghi. Jocul lui Tăriceanu este clar: încearcă să revină în PNL, mizează pe un scor slab al partidului și pe plecarea lui Crin din funcția de președinte, sperând ca astfel va reuși să îi împlinească visul lui Ponta, că USL trăiește.
La plecarea lui din partid mi-am exprimat regretul că alege această cale, în loc să rămână în interior și să lupte cu adevărat pentru dreapta și pentru a salva țara de pericolul imens reprezentat de puterea totală în mâna pesediștilor.
Acum, nu îl consider decât un scuipat pe istoria PNL, un scuipat pe care trebuie să îl ștergem cât mai repede.
Banul și jocurile politice fac meciul. Ioane din păcate noi suntem copii mici :)
@ionica Uneori depinde si de noi sa nu mai fim asa mici
Lasă, că e Barbu mai valoros. Ăla, Tudor Barbu, știi tu.
A, și încă un lucru: dacă chestia asta nu e intoxicare, atunci nu le pot spune PNL-iștilor decât asta: “mereți” în pepeeul mămicii voastre și fuzionați cu cine vreți voi. Eu, când aud de PDL, PMP, NR și alte mizerii din astea, mi se face greață.
http://www.stiripesurse.ro/interviu-analistul-sef-al-pnl-despre-fuziunea-cu-pdl/