Fă-ți din suflet iesle pentru Hristos!
”Din câte a făcut Dumnezeu în Cer și pe Pământ, nici o minune nu este mai mare ca aceasta, ca Dumnezeu să Se întrupeze și să Se facă Om, să…
Daraveri politicești cu Ionuț Iancu
”Din câte a făcut Dumnezeu în Cer și pe Pământ, nici o minune nu este mai mare ca aceasta, ca Dumnezeu să Se întrupeze și să Se facă Om, să…
Biserica Ortodoxă înseamnă pentru români tradiţie, speranţa, încredere şi linişte sufletească. Exact aceleaşi lucruri sunt transmise şi de către sfintele veşminte clerice. Ele fac trimitere către Împărăţia Domnului şi puritatea…
Sfântul și Marele Sinod Ortodox ce a avut loc la Creta și-a încheiat ieri lucrările cu o coliturghisire a tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe care au participat. Deși lipsit de caracterul…
Am așteptat un pic până să scriu despre acest subiect. Nu pentru că ar fi existat vreo o incertitudine în ceea ce privește alegerea mea, dar am vrut să văd…
Odată cu primele date finale ale recensământului din 2011, avem ocazia şi să analizăm un pic mai în detaliu structura şi caracteristicile poporului român. După ce ne bucurăm sincer să…
După ce şi-a dovedit expertiza în tenis, în filme, în politică şi mai nou şi în Cezar Ouatu, marele crucişător al media româneşti, Cristian Tudor Popescu, vine şi propune, ca…
Lăsaţi grijile deoparte. Opriţi-vă din cele ce le faceţi zilnic şi bucuraţi-vă. Hristos va Învia pentru ca noi toţi să mai avem o şansă la Dumnezeire. Trăiţi frumos Învierea !…
Astăzi, vorba psalmistului, este Sâmbăta cea preabinecuvântată, întru care adormind Domnul, va Învia să ne mântuiască. Ca atare, să ne preocupăm un pic şi despre suflet. Şi pentru că suntem…
Astăzi este Joia Mare a Săptămânii Patimilor. În această seară, la Denia care va fi săvârşită în toate bisericile se citesc cele 12 evanghelii care spun Patimile, Moartea şi Îngroparea…
Sunt un apărător şi susţinător al valorilor creştine şi toţi cei care intraţi aici ştiţi asta. Unii vă hrăniţi cu asta 😛 Dar de aici până la a pune nişte…