Săraci lipiți dar cu mașini de lux

Mai țineți minte agitația de la noi după ce s-a aflat de sfârșitul tragic al actorului Paul Hunter? Ei bine, după ce s-au „driftuit„ oamenii întru amintirea marelui erou, după care și-a văzut fiecare de treaba lui. Mai mult sau mai puțin, pentru că nu trece zi de la Dumnezeu în care să nu auzi de vreun mare șmecheraș care testează limitele mașinii primită cadou de la părinți, căci ferească sfântul ca el să fi auzit de noțiunea de muncă, și care apoi sfârșește lipit afiș de vreun stâlp sau drum care nu a știut ce mare vitezoman trece pe el.

Aceeași situație și în cazul motocicliștilor, despre care circulă o glumă pe cât de macabră, pe atât de trist de adevărată: primăvara debutează sezonul de donatori de organe iar vara este vârful de lance al accidentelor cu ei. Mulți dintre ei provenind din rândul pasionaților de motoare. Eu nu am înțeles și nu am să înțeleg niciodată de ce în România, o țară cu drumuri de rușine, care încă mai are drumuri de pământ, care construiește doar câțiva km de autostradă pe an, ai investi ca nebunul în mașini de mare viteză, pe care apoi să le faci praf după doar un drum.

De ce nu investești, mai bine, dacă ești motociclist, în caști moto, în piese motociclete performate și care să îți sporească și siguranța sau, dacă ești posesor de ATV, în piese ATV. Pasiunea pentru viteză, pentru motoare, pentru adrenalină, trebuie să vină la pachet și cu o mai bună conștientizare a pericolelor, a nevoii de a fi responsabil, atât pentru viața ta cât și a celorlalți participanți la trafic.

image

Da, știu, pasiunile nu se discută, fiecare e liber să facă ceea ce vrea și îi face plăcere, numai că la noi partea asta mi se pare mai mult masochism. Și să mă explic de ce: să zicem că iei un BMW ursuleț de colecție, începi să investești în tunarea lui, îl faci ca în Need for Speed, îi pui și  faruri cu xenon, îi modifici motorul dincolo de limita legală, îi bagi și niște boxe din care să răsune Guță, nea maimuță. Și apoi, faci adunarea și vezi că ai cheltuit câteva mii de euro.

Mândru de tine, îți iei iubita și pleci la o cursă. Tu ți-ai dori-o lungă, dar ea va fi foarte scurtă. Pentru că fix după vreo 100 de metri, ursulețul tău tunat dă de prima groapă și din drum ajunge fix în zid sau stâlp. Și bine măcar de ai scăpa cu viață, căci mașini tot o să poți să ai, dar viața e numai una. Și, în așteptarea momentului în care Șova va finaliza măcar unul din marile sale proiecte pentru ca și noi să avem șansa să ne bucurăm de niște drumuri cu adevărat europene, drumuri pe care să merite să aducem cele mai performante mașini și să ne dăm în spectacol cu ele.

Nu de puțini ani, România este una din țările unde, deși mai bine de 70% din populație trăiește la limita sărăciei, există o apetență puternică a unei mici categorii de a avea cele mai noi și mai scumpe modele de mașini. La noi vei vedea prima dată cel mai nou model de Ferarri, la noi iau foc pe bandă rulantă Lamborghini și tot la noi garajul lui Țiriac este la fel de extravagant ca al prințului din Brunei. Și în același timp, cea mai populară căutare pe net este: „aici găsești piese auto pentru Volkswagen

Pentru că vorba ceea: cap ai, minte îți mai trebuie, aici am putea spune: mașini ai, să așteptăm să se facă și drumurile :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *