„Por Malvinas, por el Diego, por la última de Leo, Argentina quiero verte bicampeón.” – Acestea sunt versurile refrenului care se aude de la începutul acestui turneu mondial, cântat de toată suflarea Argentinei și alături de ea, de toți fanii lui din lume. Și nu are rost să ne mințim, pentru toată lumea, dar absolut toată lumea, acest Campionat Mondial a fost și este doar despre Leo Messi. Că vorbim de cei care îl idolatrizează, că vorbim de detractorii lui, de fanii lui Ronaldo care au visat toată viața lor că acesta se va putea ridica la nivelul lui Messi.
Că vorbim despre cei care l-au crezut terminat, obosit, luat în brațe de FIFA, de NATO, de Stația Spațială Internațională. Că vorbim de cei care și-au dorit pur și simplu să împartă cu el, pe teren sau în tribună, măcar un minut din acest ultim mare spectacol fotbalistic la care Leo va mai încânta lumea cu magia sa.
Argentina, o echipă construită în jurul lui Messi, care trăiește doar pentru și prin Messi
Sistemele tactice folosite de Scaloni la acest turneu nu au fost multe: 4-4-2, 4-3-3 sau 4-2-3-1. Dar ele sunt, de fapt, doar niște poziții comunicate oficial la început pentru că, să cităm dintr-o nouă vedetă a online-ului, o firuță, Argentina joacă, de fapt, un 1-1-9. Cu Martinez în poartă, Messi liber și restul jucătorilor adaptându-se la ceea ce liderul, prietenul și mentorul lor din teren le cere. Mulți au vorbit că echipa se sacrifică pentru Messi. Și lucrurile nu sunt departe de adevăr. Pentru ca Leo să fie scutit de un efort inutil, are, totuși, 39 de ani, există un altcineva care trebuie să facă pressing în locul lui, un altcineva care trebuie să vină să acopere zona lăsată liberă de Leo când pleacă de acolo, altcineva care trebuie să dubleze apărarea. Există altcineva care trebuie să îi ofere o pasă sigură și un cinea care să atace spațiul pe care Leo Messi în creează.
Lautaro Martinez, despre Messi: “Oamenii văd pasele decisive, driblingurile și magia, dar nu văd ce face Leo cu cuvintele lui. Când am intrat pe teren, s-a apropiat de mine și mi-a spus: “Atacă spațiul dintre fundași. Mergi pe centrări. Continuă să faci asta chiar dacă nu ne iese. Am încercat prima dată și nu a funcționat. L-am privit, și în loc să-mi spună să schimb ceva, a continuat să-mi facă semne să continui să cred. Știa că oportunitatea va veni.
Era 1–1 şi intrasem în prelungiri. Leo s-a uitat la tabelă, apoi m-a privit direct în ochi și a dat din cap. Nici măcar nu a trebuit să vorbească. Știam exact ce voia. Știam sarcina pe care mi-a trasat-o. Asta îl face diferit: el vede jocul înaintea tuturor. Știe unde se va deschide spațiul și îți dă încrederea să-l ataci fără ezitare. Să joci cu el este incredibil pentru că nu creează doar ocazii prin pasele oferite. Creează încredere în fiecare jucător din jurul lui.
La 39 de ani, el încă e cel care conduce Argentina în cele mai importante meciuri, încă decide jocuri și încă ne arată de ce este cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut vreodată. Suntem într-o altă finală a Cupei Mondiale pentru că, încă o dată, când Argentina a avut nevoie de cineva care să ne ghideze, Lionel Messi a fost acel om”.
Messi, pe tot terenul
Deși a fost supranumit ”The undisputed king of walking football” de către cei de le The Telegraph, ceea ce s-a vrut o ironie usturătoare cu o fărâmă de adevăr, realitatea este că, chiar și la 39 de ani, Messi ”merge” pe tot terenul: îl găsești fie lângă atacant, ca al doilea vârf. Sau între liniile adverse, în interiorul jumătății drepte sau poate în dreapta, dar pentru a primi cu fața spre centru. Coboară chiar foarte jos, lângă mijlocași și, bineînțeles, aproape de care, dar mereu părând că este în contratimp cu fundașii care caută să îl blocheze.
Mulți au spus, la începutul turneului, dar chiar și pe parcursul lui, că Argentina riscă să joace în 10 oameni. Pentru că Messi lipsește din zona de pressing, pentru că dozarea efortului său înseamnă dublarea efortului celorlalți. Numai că Scaloni a reușit să construiască un mecanism perfect. Dacă v-ați uitat cu atenție la meciuri, veți vedea că tot timpul, în jurul lui Messi este o mini-echipă din echipa mare: un atacant cu putere mare de pressing (fie că vorbim de Lautaro Martinez, Julian Alvarez sau surpriza Giulliano Simeone, cel care a băgat teroare în echipa Angliei). După aceea, lângă Messi a stat mereu Rodrigo de Paul, cel care și-a asumat rolul mijlocașului de travaliu. Iar mini-echipa lui Messi se completează cu 1-2 mijlocași care închid pasele interioare și o linie defensivă extrem de puternică, care lucrează și avansează compact.
Messi poate rămâne mai sus, într-o zonă din care Argentina să declanșeze contraatacul. Asta obligă adversarul să păstreze permanent unul sau doi jucători atenți la el. Chiar și când nu presează, prezența lui poate condiționa construcția adversă.
La recuperare
Prima pasă nu trebuie să ajungă obligatoriu la Messi. Uneori este mai eficient ca mingea să treacă prin De Paul, Enzo Fernández, Alexis Mac Allister sau Leandro Paredes, iar Messi să fie găsit abia după ce adversarul începe să se reorganizeze. Acesta este un detaliu important. Argentina nu îi oferă mingea lui Messi la întâmplare, ci încearcă să i-o ofere după ce spațiul a fost pregătit.
În tranziția defensivă
Când Messi pierde mingea într-o zonă centrală, colegii lui nu se pot împrăștia. De aceea, Argentina preferă deseori atacurile asociative, cu jucători relativ apropiați. În jurul lui se formează triunghiuri sau romburi, astfel încât:
-
mingea să poată fi recuperată rapid;
-
contraatacul advers să fie încetinit;
-
Messi să nu fie obligat să alerge 30–40 de metri înapoi.
Așadar, libertatea lui este finanțată de compactitatea celorlalți
Lotul Argentinei poate fi privit și ca o structură pe două cercuri: protectorii și multiplicatorii lui Messi.
Protectorii
Sunt jucătorii care îi permit lui Messi să rămână proaspăt și liber.
Rodrigo De Paul
De Paul este, în sens tactic și emoțional, garda de corp a sistemului. El:
- acoperă spații laterale;
- sare la presing;
- aleargă după fundașii adverși;
- oferă agresivitate;
- menține intensitatea psihologică;
- se apropie de Messi pentru combinații scurte.
El nu este doar „omul care aleargă pentru Messi”. Este jucătorul care conectează privilegiul lui Messi cu disciplina colectivă.
Enzo Fernández
Enzo oferă progresie, schimbări de direcție, pase între linii și prezență la marginea careului. În semifinala cu Anglia a marcat golul egalizator, într-un moment în care Argentina transformase retragerea adversarului într-un asediu. Rolul său este esențial deoarece Messi nu trebuie să coboare de fiecare dată pentru a organiza. Enzo poate muta mingea din prima fază în zona în care Messi devine periculos.
Alexis Mac Allister
Mac Allister aduce inteligență pozițională, joc între linii și pătrunderi fără minge. Golul său cu Elveția, venit după un corner executat de Messi, a ilustrat și valoarea Argentinei la fazele fixe. Este un jucător care nu are nevoie de multe atingeri pentru a modifica geometria fazei.
Leandro Paredes
Paredes este util când Argentina are nevoie de:
- control mai bun la baza construcției;
- un pasator în fața fundașilor;
- superioritate numerică împotriva presingului;
- un ritm mai lent și mai calculat.
În sfertul cu Elveția, Paredes a coborât repetat pentru a sprijini prima fază și pentru a oferi superioritate împotriva presingului elvețian.
Multiplicatorii
Sunt jucătorii care transformă atenția atrasă de Messi în ocazii.
Julián Álvarez
Álvarez este probabil cel mai potrivit partener pentru această versiune a lui Messi.
El poate:
- presa fundașii;
- ataca profunzimea;
- coborî pentru combinații;
- ocupa fundașul central;
- schimba poziția cu Messi;
- finaliza de la distanță.
În sfertul cu Elveția, când Messi nu a mai marcat, Álvarez a produs momentul individual decisiv în prelungiri. Acesta este un element definitoriu pentru Argentina 2026: în momentele în care circuitul către Messi este blocat, echipa mai are jucători capabili să rezolve.
Lautaro Martínez
Lautaro oferă alt tip de atacant:
- agresiv în careu;
- excelent în atacarea primei mingi;
- puternic în duel;
- capabil să joace cu spatele;
- foarte valoros ca titular sau ca armă de final.
A închis sfertul cu Elveția și a marcat golul calificării în finală împotriva Angliei, în prelungirile partidei. Această alternanță Álvarez–Lautaro îi permite lui Scaloni să aleagă nu „cel mai bun atacant”, ci atacantul potrivit pentru starea meciului.
Thiago Almada și jucătorii mobili dintre linii
În unele formule, Argentina folosește un jucător suplimentar care poate primi în interior și combina cu Messi. Scopul nu este să dubleze rolul lui Messi, ci să împiedice adversarul să concentreze întreaga apărare asupra lui. Când un adversar aduce doi oameni spre Messi, un coleg trebuie să ocupe imediat spațiul eliberat. Aceasta este regula de aur a atacului argentinian.
Construcția: cum ajunge mingea în zona lui Messi
Argentina preferă să înceapă cu fundașii centrali deschiși și cu un mijlocaș care se oferă între sau în fața lor. În funcție de adversar, poate construi:
- într-un 2+1;
- într-un 3+2, cu un fundaș lateral mai prudent;
- cu Paredes coborât;
- cu Enzo apropiat de prima linie;
- prin atragerea presingului pe o parte și schimbarea rapidă pe cealaltă.
Scopul nu este posesia de dragul posesiei. Scopul este ca unul dintre mijlocași să primească orientat spre poarta adversă. La finalul optimilor, Argentina conducea toate echipele competiției la numărul total de pase: 3.446, dintre care 3.146 reușite. Această cifră arată volumul de control, dar și o problemă: în unele meciuri eliminatorii, a avut nevoie de foarte multe pase pentru a găsi puține spații curate. De aceea, Messi este important nu doar ca finalizator, ci ca accelerator al posesiei. O circulație lentă poate deveni ocazie printr-o singură pasă verticală, o combinație sau o schimbare de ritm.
Atacul pozițional: superioritate centrală, asociere și lipsă deliberată de rigiditate
Argentina nu este o echipă care trăiește în primul rând din centrări. Preferă să ocupe zona centrală și „half-space”-urile, adică acele coridoare dintre centru și bandă. În jurul lui Messi apar frecvent:
- un atacant în față;
- De Paul sau un alt mijlocaș în lateral;
- Enzo ori Mac Allister în spate;
- un fundaș lateral care oferă lățime.
Aceasta creează patru opțiuni:
- pasă în profunzime;
- combinație scurtă;
- întoarcere spre mijlocaș;
- transfer către flancul opus.
Problema apare împotriva blocurilor joase. Lipsa unei extreme clasice pe fiecare parte poate face Argentina prea îngustă. Guardian a remarcat înaintea semifinalei tocmai lipsa lățimii și energia fluctuantă a mijlocului drept posibile vulnerabilități. Când adversarul închide centrul, Argentina poate deveni lentă, previzibilă, dependentă de o execuție sau vulnerabilă la contraatac, dacă riscă cu ambii fundași laterali urcați simultan. Capul Verde și Egiptul au demonstrat acest lucru.
Faza fixă: al doilea mare sistem ofensiv
Argentina nu a ajuns în finală doar prin jocul deschis al lui Messi. Înaintea semifinalei, echipa marcase deja cinci goluri din faze fixe, o componentă pregătită în detaliu de staff, inclusiv de Walter Samuel.
Messi este esențial aici prin:
- precizia cornerelor;
- loviturile libere directe;
- centrările cu traiectorie spre poartă;
- capacitatea de a obliga adversarul să apere foarte jos;
- reputația lui, care schimbă poziționarea zidului și a portarului.
La 39 de ani, o fază fixă este ideală: nu cere volum fizic, dar îi amplifică la maximum tehnica. Golul lui Mac Allister cu Elveția, după cornerul lui Messi, este exemplul perfect. Ca să nu mai vorbim și de cele două assist-uri de manual oferite în finalul meciului cu Anglia, care aveau să ducă Argentina în finală.
Mai presus de orice, dragostea, adorația unei întregi lumi pentru Messi.
Dar, dincolo de orice discuție despre tactică, poziționare, posesie, pressing și goluri, ”Por la ultima de Leo” ne vorbește despre altceva. Despre adulația, adorația nu doar a poporului argentinian, care trăiește fotbalul mai presus de o religie, ci a întregii lumi față de jucătorul care i-a marcat pentru totdeauna existența. Fotbaliști mari și foarte mari au tot fost. Vor tot fi. Chiar în finala din această seară îl vom vedea pe Lamine Yamal, copilul cândva îmbăiat de cel care avea să devină idolul său, gată să se repeadă spre sceptrul Regelui. Dar Messi va fi și va rămâne Singurul. Unicul. Irepetabilul. Nici măcar Greatest of All Times nu i se potrivește total. Pentru că Leo a fost cu adevărat tot ce a dat fotbalul mai frumos lumii.
Și poate sunt egoist, dar îmi doresc atât de mult ca Leo și albi-celeștii să câștige finala de diseară sperând ca apoi să ne anunțe că mai rămâne cu noi un pic. Că mai pot să caut meciuri cu el. Că mai pot să tremur de nerăbdare așteptându-i explozia care să aducă o fază magică și golul.
Eu nu sunt pregătit pentru un fotbal fără Leo. Chiar nu sunt. Probabil de aceea când cânt imnul acesta atât de pasional al argentinienilor, eu omit partea cu ”por la ultima de Leo”.