#MeToo, dar până unde?

Este extrem de dureros, chiar și bărbat fiind, să citești rândurile unor femei abuzate de către cei care ar trebui să fie semenii tăi. Cu cât parcurgi rândurile și treci de la deznădejde, la silă, compasiune și renunțare, întrebarea dacă acei oameni fac parte din specia umană devine tot mai ascuțită. Precum un cuțit care-ți străpunge pielea, trece de carne și ajunge până la os. Este și mai dureros să constați la finalul fiecărei destăinuiri că femeile au ales, de cele mai multe ori, să ducă această povară ani întregi, în cea mai bună parte a vieții lor, sub zâmbete pe care le-am aplaudat și invidiat. Ne trăim viața într-o societate construită uneori de bărbați bolnavi și mizerabili care, nereușind să câștige inima unei femei, aleg să le înjosească. Mânați de certitudinea că dețin controlul, reușesc doar să nu mai fie oameni și se transformă, oricât de dur ar părea, în niște animale dominate de instinct. În vreme ce relația dintre un bărbat și o femeie ar trebui să fie încununată de dragoste și sacralitate, ei aleg să ucidă dreptatea în niște inimi care poate nu se vor vindeca niciodată, oricât de multe inițiative #MeToo vor mai fi.

Campania #MeToo, inițiată de Alyssa Milano, este cea mai puternică campanie de awarness realizată vreodată. Nu doar pe rețelele sociale, ci în general. Folosindu-se de instrumentul social media, femeile spun public că au fost victimele hărțuirii și abuzului sexual. Lucrul acesta poate fi un prim pas spre însănătoșirea unei lumi întregi, căci orice om sănătos și cu o brumă de inimă își încleștează pumnul și ar sparge țeasta șobolanilor cu aere de masculi. Însă, ca de obicei, există și mulți de ”dar”, pe care, tocmai pentru justețea și corecta judecare a cauzelor, trebuie să-i discutăm aplicat.

Am văzut, de exemplu, ca să luăm cazul Americii, cum nu a existat aproape nicio singură vedetă care să nu fi fost agresată în vreun fel de Harvey Weinstein. Da, omul acesta era puternic. Da, omul acesta putea decide soarta carierei acestor vedete. Dar… poate voi fi judecat greșit, când ai fost abuzată de un bărbat, iar apoi ani de zile te-ai afișat la braț cu el la orice eveniment, cum abordăm situația? Căci nu pot să cred că te-a forțat să mergi cu el de fiecare dată la orice decernare de premii, nu? Există vreun plan măreț al unei posibile cariere care să conteze mai mult decât propria integritate sau demnitate? Când scapi din îmbrățișarea celui care te-a agresat, alergi să te salvezi sau strângi în jurul gâtului tău și mai mult lațul acesta? Contează ceva mai mult decât dreptatea înfăptuită, chiar și atunci când, din păcate, tu a trebuit să trăiești un rău care nu ar putea fi cuprins niciodată în cuvinte?

Iarăși, așa cum se întâmplă mereu, pe lângă cazurile cu adevărat dramatice, de femei traumatizate, apar și cele dornice de atenție care discreditează și aruncă în derizoriu lupta dusă de femeile care nu și-au uscat cicatricile încă. ”Și eu am fost hărțuită de Harvey! Când ne-am intersectat întâmplător la Hollywoord, umărul lui s-a atins de sânul meu!” și alte astfel de exemple. Cum facem să curățăm aceste campanii de toate elementele care nu au nicio legătură cu lupta inițială?

Ajungem și la noi. Pe plaiurile românești. Cum era de așteptat, campania s-a împânzit cu repeziciune. Cum România este cel mai prost exemplu din lume în ceea ce privește respectul pentru femei, lipsa discriminării sexuale, a abuzurilor și a violențelor asupra femeilor, #MeToo ne-a reamintit cât de bărbați suntem. Mi-ar trebui o zi întreagă să citesc toate poveștile. Unele de-a dreptul cutremurătoare, altele extrem de puerile. Întrebarea este, la noi ce aveau de pierdut aceste femei dacă nu au făcut ceva în momentul în care au avut parte de aceste situații îngrozitoare?

Chiar este total inapt statul să apere doamnele și domnițele noastre de brutele ce nedrept își spun bărbați, când nici măcar animale nu ar merită să fie numite? Există chiar atât de multă teamă să faci ceva atunci când ești abuzată? Câte victime tăcute există chiar și în acest moment de revoltă?

Și nu în ultimul rând, noi mai avem vreo șansă să ne facem bine?

Editorial publicat pe Perfect Imperfecte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *