Gică Hagi ţinând mâna la inimă, ascultând ca în transă imnul naţional al României, înaintea marilor meciuri.
Gică Hagi declarând: “Am avut ghinionul să mă nasc în România”
Două secvenţe atât de diferite..sau poate nu..
Declaraţia lui Hagi e posibil să îi agite pe unii, dar este un adevăr dureros, pe care, sunt sigur, fiecare din nou l-a rostit măcar o dată: “De ce am avut eu ghinionul să mă nasc în ţara asta?”
Românul nu a fost aşa dintotdeauna. Nu şi-a blestemat soarta. Nu s-a întrebat mereu de ce a avut ghinionul să se nască aici şi nu în altă parte.
Din contră, a fi român era un motiv de mândrie. Aţi apăra ţara şi a arăta altora cât de frumoasă e făcea parte din ADNul fiecăruia. Dar vremurile s-au schimbat. La fel şi oameni.
Acum lupta nu mai este să facem ceva cu ţara asta. Contează doar cine pleacă mai repede şi mai ales să nu uite ultimul să stingă lumina. România nu mai există de mult.
Disoluţia, la toate nivelurile, de la politic, la social, uman şi cultural este ireversibilă.
Atât de ireversibilă încât şi Gică Hagi, un om care vrea mereu să fie bine ca să nu fie rău, a cedat.
PS: Ştiu bine ce l-a determinat pe Hagi să declare că a avut ghinion să se nască în România. Nu e vorba neapărat de geniul său fotbalistic. E revolta omului care a dat atâtea acestei ţări şi nu are parte de niciun sprijin din partea statului faţa de proiectele sale.
Mai ales că Hagi e singurul care pare preocupat de viitorul sportului de la noi…
