Exclusiv: Parlamentul României nu a încuviințat cererea de Răstignire a lui Hristos !

Nu e așa că vi se pare un pic cam deplasată asocierea din titlu? Dacă vă limitați doar la ea, poate că da. Însă eu nu vreau decât să vă invit la un exercițiu de imaginație, unul actual în aceste zile în care ne aflăm în Săptămâna Patimilor și ne pregătim să mergem cu Hristos la judecata lui Pilat, la răstignire și moarte. Pentru a primi cum se cuvine apoi vestea Învierii.

Așadar, să ne imaginăm că aducem cu 2000 de ani mai târziu Patimile lui Hristos, în România anului 2015. După cum bine știm, primul pas ar fi punerea Sa sub urmărire pentru fals în declarații (a spus că va dărâma Templul și în 3 zile îl va reface), pentru activități de contrabandă (preface apa în vin, cauzând pierderi uriașe producătorilor autohtoni), pentru uzurpare de identitate (se numește pe Sine Fiul lui Dumnezeu, când, știm bine cu toții, Zeus este numai unul).

Lista de acuzații gata făcută, urmează pasul doi, cererea de încuviințare a condamnării la moarte a Domnului, de Răstignire. Parlamentul se reunește de urgență. Toți sunt cu fețele plouate, triști, neînțelegând cum este posibil așa ceva. Cum poți să ceri să omori pe cineva doar pentru a salva omenirea?

Ecce-Homo-Iisus-la-Pilat

Ia cuvântul Zgonea: ”Dragi colegi, suntem azi puși în fața unei decizii extrem de grele. Să salvăm lumea sau să Îl salvăm pe Hristos. Cale de mijloc nu se poate”

Grupul PSD anunță cum va vota: ”Noi nu ne opunem Justiției, nici lui Dumnezeu, însă moartea nu rezolvă adevăratele probleme ale lumii. Ca atare, noi vom vota împotriva”

PNL este mult mai tranșant: ”Noi am decis de facto în grup că orice cerere va veni, o vom aproba. Răstignește-L !”

UDMR, mult mai prudent: ”Nouă nu ne-a făcut nimic rău acest Iisus. Nu credem că este bine să dăm un exemplu atât de virulent. Nu are rost să moară Hristos. Lumea se poate mântui și altfel”.

UNPR, prin vocea ilustrului său general, grăit-a: ”Dacă interesul universal o cere, noi suntem mereu acolo. Mai bine să moară un om pentru lume, decât lumea toată”..oh, wait, parcă asta a zis-o altcineva.

Se trece în sfârșit la vot. Parlamentul României votează împotriva Răstignirii lui Hristos. Dumnezeu privește înmărmurit cum întreg planul său de salvare a noastră a fost zădărnicit de o mână de oameni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *