Drumul mingii 2011 sau cum înlocuim noi mătasea cu fotbalul

Chinezii din vremuri de demult au inventat drumul mătăsii sau al vinului.

Un chinez mai din vremurile noastre ne cheamă să îi fim alături în una din cele mai frumoase campanii de care am auzit eu vreodată. Campania se numeşte “Drumul mingii” şi are următoarele detalii:

– durează 40 de zile, vor fi implicaţi 1000 de iubitori ai fotbalului, distanţa ce urmează să fie parcursă este de 2400 de km, iar acest adevărat maraton închinat zeului fotbal va trece prin 35 de localităţi. Punctul de început al caravanei va fi Timişoara iar punctul terminus va fi Braşovul, gazda finalei Cupei României Timişoreana de anul acesta.

drumul mingii 300x500

Ce au în comun toţi oamenii implicaţi în acest proiect? O minge de fotbal…nu orişicare ci chiar mingea cu care se va juca finala.

Vrei să faci parte dintre cei care vor putea participa la acest frumos eveniment? Nimic mai simplu, urmează paşii de mai jos şi eşti înscris:

image

Eu unul vă aştept pe toţi cei care citiţi acest blog să îmi fiţi alături în această experienţă minunată. Iubeşti fotbalul? Respiri bere? Îţi place să socializezi şi să fi alături de prieteni? Atunci, e clar, locul tău e pe “Drumul Mingii”.

One thought on “Drumul mingii 2011 sau cum înlocuim noi mătasea cu fotbalul”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *