Cu ce te încalți toamna asta?

NU cred că mai este o noutate pentru cineva faptul că anotimpul meu preferat a fost, este și va rămâne iarna. Dar, cu toate acestea, dacă ar fi să fiu pus în situația să aleg și un alt anotimp cu care să mă identific, toamna ar fi alegerea mea naturală.

De ce? În primul rând pentru că toamna îți oferă cele mai frumoase, spectaculoase și colorate peisaje posibile. Ați trecut vreodată pe lângă o pădure, toamna, spre un octombrie târziu? Ați văzut cât poate să fie de frumos peisajul acela, cu frunzele copacilor transformate în participanți activi la cel mai frumos flashmob al naturii? Astfel de peisaje sunt pur și simplu o binecuvântare pentru un fotograf, de exemplu.

Toamna e a mirosului de struguri proaspăt culeși, a mustului care te îmbie să te lași dus pe valuri de beție. A cămărilor care se umplu de bunătăți, în așteptarea unei ierni care nu știi când vine și când pleacă. Toamna este a mirosului de plăcintă de dovleac, a brumei, a stropilor de ploaie care cad neîncetat, într-o atmosferă cu adevărat bacoviană.

image

Toamna este și a domnițelor de poveste care, ca într-o filmare dată înapoi, își acoperă nurii, lăsând frumusețea lor și pasiunea lor să fie mai mult intuite, imaginate, amintire a unei veri în care ai iubit tot ceea ce se putea iubi. Și pentru că tot suntem și la capitolul acesta, nu pot să nu recunosc că, deși am mai spus-o, îmi place să o repet: fiecare anotimp este făcut pentru a ne arăta că femeile din viața noastră sunt cele mai frumoase, indiferent vreme, de timpuri. Iar eu, unul, ador o femeie care știe să se facă adorată chiar și în cele mai ploioase zile de toamnă, lăsând la o parte sandalele cu talpă joasă, pentru o pereche de cizme damă sau ghete damă, asortate cu o pereche de blugi care să îi pună în evidență formele frumoase.

Plus că, nu cred că mă poate contrazice careva, zâmbetul unei femei este cel mai frumos dar, fie că vorbim de toamnă, de vară sau de iarnă. Cel mai important lucru, acela care nu are cum să nu ne facă bine este să reușim să ne bucurăm cât de mult putem de fiecare zi a acestei toamne, de tot ceea ce o face specială și frumoasă.

Și, ca să încheiem într-o notă amuzantă, cât ești în pană de idei și nu știi ce să spui despre perioada aceasta, ia-l pe Alifantis cu a lui toamnă sau pe Brenciu cu ”Septembrie, luni” și te-ai scos :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *