Cazul BOUREANU – ești ceea ce semeni !

Știți vorba aia din bătrâni cu: „așchia nu sare departe de trunchi„? Înțelepciunea populară este greu de combătut, mai ales atunci când își găsește atât de multe exemple în viața de zi cu zi.

Iar în ceea ce privește noțiunea de parenting și cum este ea abordată, de mai de mult sau de acum, lucrurile stau destul de simplu: dacă ai fost o mamă căreia i-au trecut mai mulți bărbați prin pat decât vedea fata pe stradă, atunci și ea o să considere că e normal să își schimbe partenerii mai des decât lenjeria și să nu dea doi bani pe ideea de fidelitate. Sau, dacă a văzut că tatăl ei și-a luat parteneră o fată de vârsta copilei sale, o să își caute și ea un tată cu bani, pe care să îl vlăguiască…de carduri.

Vuiește presa de ore bune despre imaginile în care apar Cristian Boureanu și fiica sa. Care fiică plângea în hohote în mașină și spunea că tocmai a fost bătută de tatăl ei, iar acela nu era un moment singular, ea fiind abuzată de mai multe ori. În același timp, Cristi Boureanu, într-o apărare extrem de fragilă, ne vorbește de o fată problematică, greu de stăpânit, care a fost chiar la un pas de exmatriculare. Violența asupra copiilor este un subiect asupra căruia nu cred că putem să ne aplecăm cu dublă măsură, nu cred că mai putem accepta atât de ușor afirmații de genul „bătaia e ruptă din Rai„. Tocmai de aceea, mai ales când vorbim de o persoană publică precum Cristian Boureanu, efectele în spațiul public sunt și mai grave: legitimează violența, oferă un exemplu de nedorit despre cum se face educație cu palma. Sau, mai rău, cu pumnul.

Exact pe același principiu, mi-a plăcut foarte mult intervenția de pe Facebook a Amaliei Enache, care a spus: „Cred din tot sufletul că domnul Boureanu şi orice alt părinte care constată că are un „copil-problemă” trebuie să se ia cu mâinile de păr pe sine sau să-şi dea o palmă lui însuşi, în niciun caz copilului. Pentru problemele unui copil/adolescent problemă, responsabili, chiar şi legal, sunt adulţii. Nu uitaţi asta! Ce i-au arătat, ce modele reprezintă, câtă afecţiune şi înţelegere au oferit până în acel punct.„

Exact despre asta este vorba ! Copiii noștri sunt fix imaginea mediului în care trăiesc. A familiilor în care sunt crescuți. Când tu crești cu un tată care se bate prin restaurante, când modelul tău masculin este un bărbat ce se joacă cu fete de vârsta ta, ajungi să consideri că așa este bine. Valorile tale morale se pliază fix pe educația pe care ai primit-o. Iar societatea românească suferă grav la acest capitol.

E suficient să ne uităm la câți copii cresc fără mamă și tată, pentru că au părinții plecați în pribegie să muncească. E suficient să ne uităm pe statisticile care ne spun că mii de copile de 11 – 12 ani dau naștere la alți copii sau, mai rău, fac avorturi. E mai mult decât suficient să ne uităm cum la vârste la care în mod normal ar trebui să copilărească, fetele și băieții din ziua de azi își povestesc viața sexuală.

Opriți lumea, vreau să cobor !

Tocmai de aceea, Cristi Boureanu nu e un caz singular. E o paradigmă a unei societăți ce și-a uitat menirea de a oferi educație și protecție copiilor ei. Adică viitorului ei.

Articol publicat pe EmmaZeicescu.ro