Controversa din Catedrala Neamului arată cum se ciocnesc trecutul ideologic și patriotismul religios
Puține lucruri aprind spiritele în România mai repede decât amestecul dintre religie, istorie și patriotism. Când toate trei se întâlnesc sub cupola Catedralei Naționale (cunoscută mai degrabă ca cea a Mântuirii Neamului) într-o zi cu simboluri militare și rugăciuni solemne, rezultatul nu poate fi decât unul exploziv. Ceea ce s-a și întâmplat când un cântec (aparent) inocent a declanșat o furtună de reacții, comunicate și acuzații de legionarism.
Ceea ce trebuia să fie un moment artistic menit să înalțe sufletele s-a transformat în scurt timp într-un caz cu ecouri naționale. O melodie cântată de corul de copii a ajuns în centrul unei dezbateri despre memoria interbelică, sensibilitățile ideologice și granițele fine dintre patriotism și propagandă.
Cum s-a rostogolit bulgărele de zăpadă numit „Avem o țară”
Momentul artistic s-a derulat imediat după slujba de Te‐Deum, la Catedrala Naţională, pe 30 octombrie. Printre participanţi s-au aflat oficiali militari, clerici militari şi alţi invitaţi, în semn de recunoaştere pentru serviciul clerului militar. La finalul slujbei, corul Tronos Junior a interpretat piesa „Avem o ţară”. Interpretarea acestui cântec într-un lăcaş de cult, mai ales de niște copii, a stârnit indignare. În spaţiul public au apărut voci care au susţinut că textul piesei îi aparține lui Radu Gyr, poet cu trecut legionarist.
După ce controversa a escaladat, Patriarhia Română a emis un comunicat în care precizează că versurile i-au fost atribuite în ultimii ani, în mod total eronat, lui Radu Gyr și că Biserica Ortodoxă Română (BOR) „nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare”. Bine, în exact același comunicat se arată că Biserica „a exprimat, în repetate rânduri, delimitarea fermă de oricare dintre mişcările care promovează ura şi violenţa, xenofobia şi rasismul”. Probabil, mai puțin atunci când diverși preoți de rang înalt (vezi ÎPS Teodosie, cu nenumărate ocazii) apar în emisiuni și podcasturi și susțin că abuzul psihologic nu-i chiar așa ceva rău și că „femeia trebuie să-și ducă crucea”. Dacă vreți să revedeți, cum era o vorbă pe vremuri, declarația poate fi văzută la minutul 25.24:
Revenind la oile noastre. Cum s-a născut mai exact controversa cu Radu Gyr?
Neînțelegerile se nasc din intersecţia a trei factori: patriotism şi identitate naţională, memoria ideologică a mişcării legionare, precum şi rolul Bisericii în spaţiul public. Pe de o parte, versurile piesei evocă simboluri puternice ca țară, eroi, credință, martiri și așa mai departe, cuvinte care pot stimula sentimentul naţional, dar care pot fi, de asemenea, conectate la ideologii de extremă-dreapta, în funcție de cum sunt interpretate sau asociate. Aici începe tensiunea.
Dacă textul îi aparţine lui Radu Gyr, care în timpul vieţii sale a fost legat de ideologia legionară, atunci interpretarea în Biserică poate părea o legitimare a acelui trecut. Astfel, vocile care acuză spun că există riscul minimalizării componentelor ideologice violente ale trecutului. Pe de altă parte, BOR şi susţinătorii spun că textul are un mesaj patriotic-creştin, independent de vreo doctrină extremistă, și că versurile nu fac cultul ideologiei, ci sunt o expresie a recunoştinţei faţă de istorie, martiri şi credinţă. În această cheie, BOR subliniază că nu orice text atribuit sau asociat lui Gyr este automat legionarism și că interpretarea a fost făcută în context religios, nu ideologic.
Prin urmare, oamenii se împart între cei care acuză o alunecare spre legitimarea ideologiei legionare şi cei care apără Biserica și spun că a fost doar un moment de patriotism și credință.
Cum un singur vers poate deveni o sabie cu două tăișuri
Există câteva puncte majore de interes dacă analizăm câteva dintre exprimările din text:
· „Avem troiţe sfinte, altare şi icoane / Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri; / Avem atâtea lacrimi şi prigoane / Că ne e plin pământul de martiri.”
· „Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul / Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut; / Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apăsul, / Va răsturna cinci veacuri de pământ.”
Pe de-o parte, avem un discurs care, în mod intenţionat sau nu, evocă suferinţa naţiunii, sacrificiul și credinţa. Iar aceste elemente pot fi valorificate în mod pozitiv, dar şi activate în discursuri naţionaliste. De exemplu, formularea „Avem o ţară […] Avem troiţe sfinte […] Avem lacrimi şi prigoane” creează o dublă imagine. Pe de o parte solemnă și evocatoare, iar pe de altă parte, susceptibilă la instrumentare. În contextul în care autorul ar fi fost Radu Gyr, cunoscut pentru viziunea sa legionară, versurile pot părea o continuitate simbolică a literaturii de factură ultranaţionalistă. Din perspectiva BOR, însă, mesajul invocat este unul creştin, nu ideologic: se aminteşte credinţa și sfinţenia, dar nu explicit discursul politic sau paramilitar. Astfel, Biserica poate argumenta că interpretarea este religioasă, nu politică.
Când patriotismul ajunge minge de fotbal între BOR și internet
Criticii spun că, deși textul nu este explicit legionar, în sensul că nu menţionează organizaţii sau doctrine, contextul şi autorul dau un semnal. Dacă autorul este Gyr, vorbim despre o alunecare ideologică. Pe scurt, pentru ei problema nu este doar textul, ci puterea simbolică a momentului: cor de copii în catedrală, versuri patriotice-religioase, moment militar, toate acestea sunt elemente care, combinate, pot transmite mesajul că Biserica, Armata şi naţiunea sunt împletite într-un discurs naţional-ortodox care nu e neutru ideologic.
Privit din alt unghi, am putea spune că cei care critică ceea ce s-a întâmplat la eveniment sunt „hateri”. Biserica răspunde prin faptul că alegerea textului, contextul interpretării (dupa Te-Deum), audienţa (clerul militar), şi intenţia (religioasă/patriotică) fac diferenţa: nu este un miting politic, ci un moment solemn religios și că interpretările sunt „forțate”. În cuvintele fostului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, atenția la detalii poate face diferența, pentru ca Biserica să nu fie pusă, nemeritat, într-o postură proastă. „Inocentizarea și justificarea unui text scris de cineva care pleda pentru purificarea morală a națiunii printr-o ideologie extremistă, antisemită și violentă, degenerată rapid în crimă, chiar dacă textul nu e unul explicit politic, rămâne ultima, deci nu cea mai fericită variantă de strategie apologetică instituțională”, a spus acesta, care i-a criticat subtil pe cei care au ales acest cântec.
Întrebarea cea mai pertinentă care se ridică este, de fapt, cât de clar putem separa patriotismul de naţionalism, în spaţiul bisericesc? Mai mult, cât de atent trebuie să fie ales repertoriul unei instituţii cu profil spiritual într-un cadru oficial? Dacă autorul este sau nu Radu Gyr, schimbă asta semnificaţia momentului? Și este esențial să ne răspundem la aceste întrebări, pentru că evenimente aparent protocolare pot căpăta semnificaţii publice mult mai mari atunci atunci când se intersectează identitatea naţională, memoria istorică şi spaţiul sacru. Iar instituţiile, fie ele bisericeşti, militare sau culturale, trebuie să fie extrem de clare în alegerea momentelor şi simbolurilor pe care le propun.