Pe 29 iulie 2012 avea loc referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu. Mi-aduc aminte și acum. Era o zi caniculară, abia puteai respira, spre deosebire de acum, când trăim parcă o toamnă prematură.
Au ieșit peste 8 milioane de oameni la vot. În ciuda îndemnului la boicot lansat de Băsescu. Dintre aceștia, peste 7.4 milioane (minus 8, dovediți că au fraudat votul) au decis că Traian Băsescu trebuie să fie demis. Ce a urmat după, e doar istorie și cancan. A fost sau nu atins pragul? Poate că da, se pare că nu. De ce a fost acceptat acel prag? De ce nu s-a dus o campanie serioasă de explicare către cancelariile europene a tot ceea ce se întâmpla la București?
De ce voința populară, una fără precedent, a fost nesocotită și numită lovitură de stat, deși ea s-a manifestat în cel mai democratic mod? Mulți de ”de ce”, puține răspunsuri. La acel moment, 29 iulie 2012, doi erau oamenii politici aflați în fruntea oștilor: Crin Antonescu și Victor Ponta.
Azi, doar unul din ei, într-un mod mârșav, mincinos și corupt, mai este în față, clamând o luptă pe care el a trădat-o chiar din acele zile toride de vară, când, în timp ce în țară se ducea o luptă de câștigare a unei decizii pozitive în privința validării referendumului, el pleca la Bruxelles, pentru a primi în plic faimoasele 11 reguli de la Barroso.
El este cel care a semnat pactul de coabitare, el este care i-a readus în fruntea instituțiilor importante ale statului oamenii lui Traian Băsescu, precum Laura Codruța Kovesi. Tot el este cel care l-a readus în guvern pe Ioan Rus, da, acel Ioan Rus care nu a vrut să reactualizeze listele electorale. Și cu toate acestea, azi, într-o zi cu simbolistică importantă, Victor Ponta își lansează candidatura la prezidențiale, clamându-se continuatorul luptei cu Băsescu, când el este aliantul perfect al lui Traian Băsescu.
Asta da dedublare.