Salvați România de raptorii corupți !
Mai sunt doar câteva luni până la alegerile locale din 5 iunie. Alegeri locale care ar trebui, sau cel puțin așa speră lumea, să aducă un suflu nou în administrația…
Daraveri politicești cu Ionuț Iancu
Mai sunt doar câteva luni până la alegerile locale din 5 iunie. Alegeri locale care ar trebui, sau cel puțin așa speră lumea, să aducă un suflu nou în administrația…
Ziua de ieri a fost cu adevărat o zi binecuvântată pentru tot ceea ce înseamnă suflarea creștină. La Havana, Cuba, în incinta aeroportului de acolo, a avut loc întâlnirea istorică,…
Indiferent dacă vorbim de perioada de dinainte de 1989, de cea de după, de boomul economic și mai apoi de criza anilor pe care îi trăim, publicitatea, sub toate formele…
De fapt, nu prea mai reuşesc să înţeleg când trece timpul atât de repede. Parcă acum săptămâni ne bucuram de Crăciun, iar acum deja începem să numărăm zilele până vine…
Despre inițiativa lui Dragnea privitoare la sancționarea defăimării pe rețelele de socializare au curs și cred că vor curge râuri întregi de cerneală virtuală și nu numai. Rapiditatea cu care…
Ocupat probabil cu atâtea telefoane de dat prin Absurdistan, unde a fost chemat să țină prelegeri cu noua sa fundație, pisoiul mitoman Victor Viorel Ponta, s-a trezit astăzi vorbind singur,…
Nu toti soferii isi cumpara anvelopele direct din magazine. Unii prefera si magazinele online care comercializeaza anvelope, deoarece multe dintre aceste magazine vand anvelope mai calitative decat magazinele offline. Un…
Prin însăși ființa sa, de dac mândru, de urmaș al romanilor, de întemeietor a tot ceea ce este mai bun și frumos în întreaga lumea, românul nu prea este fan…
Unul din lucrurile bune pe care au reuști să îl obțină protestele din noiembrie, de după tragediile cu Gigină și Colectiv, a fost, sau cel puțin așa părea, scoaterea din…
Fiecare dintre noi participam la multe evenimente de-a lungul anului! Nu e nimic anormal, pentru ca incercam sa schimbam de multe ori peisajul si monotonia in care traim printr-o varietate…