Ultimul mare proiect al lui Șova – bicicleta tren
Am tot abordat subiectul privind respectul și drepturile acordate bicicliștilor. Nu am făcut-o doar pentru că pare a fi un subiect la modă, ci și pentru că eu consider că…
Daraveri politicești cu Ionuț Iancu
Am tot abordat subiectul privind respectul și drepturile acordate bicicliștilor. Nu am făcut-o doar pentru că pare a fi un subiect la modă, ci și pentru că eu consider că…
Suntem deja în ultimele 2 săptămâni de Campionat Mondial. Unul care cu adevărat a fost spectaculos, cu goluri multe, cu faze controversate, penaltyuri neacordate de nu le mai știm numărul.…
Prezent la o sesiune de spălat pe creier marca pastorul Gădea, doctorul Oprescu a anunțat că este oricând gata să candideze pentru poporul pesedist, dacă poporul i-o va cere. Și…
Am tot scris pe aici despre faptul că, într-o țară în care ați găsi un loc de muncă a devenit cu adevărat o corvoadă, pentru unii așteptarea durând și ani…
Prima dată l-au trimis în buncăr de teama ascultărilor DNA din biroul său de la Palatul Victoria. Așa că s-a refugiat într-un birou de la MAPN, doar doar o să…
Nu cred că există un om pe lumea asta care să poată spună că nu, nu îi place vara, nu îi place să își clătească privirea cu femei frumoase, care…
Ziua de ieri a fost cu adevărat una încărcată de simbolism pentru Partidul Național Liberal. Un partid căruia salariații de la Antena 3 și toată gașca lor de adoratori îi…
S-a terminat votul pentru alegerea noului președinte al PNL. Cu 1334 de voturi pentru, Klaus Iohannis. Pentru Ioan Ghișe au votat 144 de delegați. PNL intră așadar într-o epocă nouă.…
Pentru cei care vor să urmească congresul PNL live, fără intervenții și pauze publicitare, iată streamul:
Mereu am avut o dilemă care probabil multora o să li se pară o prostie. Dar, cu riscul asumat, v-o aduc și vouă la cunoștință: oare există un om pe…