1 Aprilie, ziua când România își acceptă destinul de țeapă

Ne chinuim cu toții să facem farse reușite azi. Fetele se duc pe la iubiți cu teste de sarcină false. Băieții la rândul lor își mai cheamă un prieten acasă, doar ca să vadă reacția de pe chipul iubitei atunci când i se va propune un threesome.

Tradiționalele farse de la birou sunt și ele la locul lor. Toată ziua de azi pare a fi o glumă. Iar dacă avem un loc pe lumea asta unde 1 aprilie ar putea deveni sărbătoare națională, acel loc este România. Țara care s-a născut printr-o țeapă, Revoluția din 1989 și care de atunci își trăiește eternul 1 aprilie.

Țara unde fiecare țepuiește pe fiecare. Unde clasa politică ne trage câte o țeapă cât România Mare de mare la fiecare ciclu electoral. Țara unde au fost posibile Bancorex, Caritas și multe alte țepe financiare cum rar vei mai găsi prin altă parte din lume.

Țara unde ne mințim singuri că avem un viitor, ca e nevoie doar de un schimb de generații, când ne uităm siderați cum an de an, numărul analfabeților crește îngrijorător. Țara unde încă ne mai păcălim că avem intelectuali, oameni capabili să recreeze destine, minți. Țara unde încă ne păcălim că ar fi Grădina Maicii Domnului, când heruvimii de la intrarea în ea sunt Sexy Moroșanca și Naomi.

La Mulți Ani, România !

1_aprilie_farse_77329400

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *