Fericirea de o zi…ți-ajunge?

Smurfs-UN-Main-Campaign-Horizontal

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Printr-un minunat concurs de împrejurări, cineva a decis ca tot azi să fie și ziua cererilor în căsătorie dar și a cititorilor de povești. Nimic rău în asta. Fericirea este o poveste, iar dacă avem șansa să o trăim cu adevărat, nimic nu este mai frumos decât să o trăiești alături de persoana iubită. Cerând-o în căsătorie.

Sau fiind cerut. Pentru că o astfel de zi trebuie sărbătorită deplin, fără să ratăm nici unul din motivele ce ne-au fost date pentru a fi fericiți. Dar ce mai este fericirea pentru fiecare din noi? Cât de mult o dorim cu adevărat? Ce preț îi punem? Și, mai presus de orice, cât din timpul nostru suntem dispuși să îi dăruim?

Alergăm de nebuni de cum răsare soarele și până când se lasă bezna peste noi. Muncim, facem bani, plătim ce avem de plătit și apoi trecem iar pe datorii. Până și planeta a ajuns să își consume resursele până în vară, apoi merge și face un credit doar cu soarele la Dumnezeu. Ne oprim poate preț de o secundă, respirăm adânc și ne credem fericiți. De când am deveni atât de triști încât fericirea noastră să fie doar ceva material? Ne bucură ultimul tip de smartphone, ne-am luat un televizor și cu diagonală de zeci de metri. Haine peste haine, pe care nici nu apucăm să le purtăm, unele, și facem risipă de mâncare ca și când mâine vine sfârșitul lumii și fără un foie gras nu se cuvine să îl întâmpinăm.

Ce oameni! Nu ne mai ajunge îmbrățișarea cuiva drag ca să fim fericiți. Nu mai avem nevoie de iubire, dor, fluturi în stomac ca să putem cu adevăram să spunem că am gustat din fericire. Atât de mult ne schimbăm față de copilărie, față de acele momente ale unei fericiri ideatice, perfecte, pe care nimeni nu ar putea să o strice. Modul cum alegem să privim fericirea și ce este ea în viața noastră ne poate defini ca oameni. Putem alege, așa cum se întâmplă în clipul prin care ONU promovează evenimentul anul acesta, să fim oameni pentru oameni, să ne ajutăm unii pe alții, să ne protejăm planeta, să dăm acces la educație tuturor copiilor, când toți oamenii vor avea acces la servicii de sănătate care să le asigure o viață lungă. Și, mai ales, atunci când nu va mai fi foamete.

Sau putem alege să ne gândim, egoist, doar la fericirea noastră. În bula noastra din vârful celui mai înalt munte, poate ne va fi bine. Dar, în acest timp, fix în Ziua Internațională a Fericirii, în războaie mor 550 de oameni, 42.000 de oameni mor din cauza bolilor infecțioase, iar în lume vor avea loc 1300 de crime, 900 de violuri și 120.000 de avorturi. Cam aceasta este realitatea dincolo de machiajul frumos, dar fals, pe care îl dăm lumii în care trăim.

Iar schimbarea acestui lucru stă doar în noi. În fiecare din noi. Dacă reușim să luăm fericirea de o zi și să o facem să fie permanentă, să ne bucurăm de tot ceea ce este frumos în viața noastră, să dăruim și celorlalți câte un pic din bucuria noastră și, mai ales, să iubim. Credeți-mă pe cuvânt, nu este există fericire mai pură decât să iubești. Și să fii iubit. Eu îi spun fericire poclidiană. Este mai rară decât orice metal prețios din această lume.

Articol publicat pe PerfectImperfecte.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p