Pentru cei care mă cunosc nu mai este o noutate faptul că eu, dacă aş putea, m-aş muta definitiv la munte, într-un loc cât mai izolat de civilizaţia asta infectă, unde să pot să trăiesc aşa cum mi-am dorit dintotdeauna, în natură, sănătos şi fără stres. Când eram mic m-am bucurat de fiecare gură de aer curat şi de tot ceea ce îţi poate oferi o viaţă la ţară şi nu puţine sunt momentele în care mi-e dor de leagănul din curte, de viţa de vie care îmi ţinea umbră şi apoi mă delecta cu strugurii ei dulci sau de momentul când mă apucam să ud grădina.
Cum, momentan, acest deziderat mai are de aşteptat, profit de fiecare ocazie pe care o am şi dau o fugă la mine acasă, sau în orice loc muntos şi încerc să îmi încarc bateriile pentru perioada de luptă cu jungla bucureşteană. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, vă invit să vă uitaţi, în fiecare luni pe Discovery, unde este un reality show de senzaţie, “Alaska – the final frontier”. Practic, aşa aş vrea şi eu să trăiesc, ca cei din show.
Sau, dacă nu aşa, măcar să am o cabană a mea, construită într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, să am şi munte, şi păşune, şi apă şi soare, să pot să evadez oricând vreau eu şi să mă refugiez acolo, în colţul meu de rai.
Cât despre cheltuielile presupuse pentru a avea acest vis împlinit, trebuie să recunosc că sunt mai mici decât mă aşteptam. Şi asta pentru că acum există posibilitatea de a avea case ecologice, preţul unei case din lemn, variind între 100 euro pe metru pătrat (la roşu) sau 250 de euro pe metru pătrat la cheie. Practic, cu chiria pe 1 an de zile poţi avea propriul tău colţ de rai. Eu zic că se merită o astfel de investiţie.
Casa din poza pusa de tine nu are cum sa coste chiria pe un an. Te amagesti.In plus ai nevoied eteren.
Oricum este destuld e usor sa o obtii, doar esti in politica de guvernamant
@fron casa din poza e pusa de exemplu
Am impresia ca traiesti in alta tara sau esti nesanatos la nervii capului !!! Pai sa zicem ca ai terenul { ti-l da Patriarhia …de pomana ca esti d-al lor } , sa zicem ca ….pui la bataie …aia 70.000 de E d e la saltea …pe care sa zicem ca-i mai ai intregi intreguti ! Dar materialele { ca alea ecologice sau nu tot gologani costa , nu le cumperi cu scoici ! } dar mana d e lucru …dar plata proiectului , plata taxelor de constructie { aprobari de la primarie , pompieri ,ENEL , Apanova , gaze si ce-o mai fi }inscrierea in cartea funciara si trecerea pe rol a proprietatii plata de taxe de tot felul { ca esti propietar } care taxe se ridica la o suma aproape egala si de multe ori o depaseste pe cea a constructiei !!!Dar sa nu te s upere chestia asta deoarece aceste taxe si suprataxe au fost introduse in timpul guvernarii Tariceanu marea majoritate si daca n-au fost introduse atunci , au fost propuse si votate la doua maini de liberalii tai Iancule sa fi sigur ! 8)
@marian pretul pe care l-am dat in text presupune tot, de la materiale pana la executie. Cel putin asa garanteaza firma.
@ Marian
Ce n-au pus atunci, pun acum. Nici macar sa o inchirieze nu o sa mai poata fara sa plateasca sanatatea.
HA,HA,HA,HA etc ! Mai frate Iancule tu esti om…serios ? Auzi ….”asa garanteaza firma ” !!!
Întârzierea vânzărilor face apartamentele mai scumpe Pe de altă parte însă, Ionuţ Bordei, directorul executiv al companiei maghiare Cordia Futureal (care are în dezvoltat ansamblul Parcul Privighetorilor, din Băneasa), este de părere că nu se poate ajunge la nişte valori de vânzare mai mici de 1.000 de euro pe metru pătrat pentru că preţurile terenurilor bune sunt încă prea mari. În acelaşi timp, analiza realizată de reprezentanţii Consola Grup nu ia în considerare o serie de costuri adiacente ale dezvoltatorului – de construcţie, dar nu numai. Printre acestea se numără costul dezvoltării parcărilor subterane, pe care developerul este nevoit să le facă, dar pe care un cumpărător arareori este dispus să le achiziţioneze.
i idee foarte indrazneata si de ce nu nu imposibil de realizat trebuie doar sa ai ambitie .. bafta cu realizarea ei
@andrei multumesc