Visul italian

Povestea începe așa: Fată simplă, de țară, tu ai învățat doar câteva cuvinte în italiană, te duci cu un document la cineva specializat în traducere italiană romană.

E o situație de viață obișnuită, cu care ne putem confrunta oricând pe parcursul vieții noastre. Să zicem că viața îți oferă șansa de a ajunge într-o zi în Italia. Tu, o fată frumoasă, o româncă care poate cuceri inimile oricui. El, un italian trecut prin viață, de aproximativ 80 de primăveri.

E, fără doar și poate, dragoste la prima vedere. Trec câteva luni și, din păcate, în viața voastră intervine inevitabilul. El este nevoit să plece pe un drum fără întoarcere, tu, nu știi ce îți va rezerva viitorul. Până când avocatul familiei sale îți pune la dispoziție un document testamentar. Document care te pune în posesia unei averi fabuloase, care îți permite să trăiești tot restul vieții tale (și ai destul de trăit, la cei 22 de ani ai tăi) în lux și distracție.

Asta e varianta frumoasă a poveștii. Realitatea e una mult mai tristă. Marea majoritate a românilor care pleacă din țară și ajung prin țări ca Italia sau Spania, apucă doar să zâmbească doar cât să spună: ”am fost la Roma”, iar apoi ajung să muncească în condiții mizere, exploatați ca niște sclavi, iar femeile, nu de puține ori, abuzate sexual. Totul pentru a încerca să ofere o viață mai bună celor de acasă, copiilor care își doresc și ei ceva mai bun în viață.

Aici este marea problemă a societății noastre, a unui stat care nu reușește să rezolve cea mai mare problemă a sa: migrația muncii, care a făcut posibil să avem aproape 3 milioane de români răspândiți prin diverse locuri din lume, în speranța că vor câștiga bani mai mulți. Dacă facem un mic calcul, ajungem la un raport extrem de trist:

Pentru fiecare sirian care se preconizează că va ajunge în Europa în perioada următoare, avem deja un român care a plecat la muncă în străinătate.

Trist, nu?