Vis dulce… sub glasul rotilor de tren

Cateodata e bine sa te rupi de lumea asta care parca te consuma sufleteste pana la limite greu de inteles. Postul asta e ceva de genul…e o eliberare a mea, e modul meu de a spune ca viata nu m-a infrant inca.
Decorul e unul banal..un tren…in jurul nostru peisaje care se pierd in fuga…un vanator cu pusca in sus, cateva pasari mai incolo…un avion nevazut, dar pe care cu totii il stim acolo…si ele, ele doua…am sa le dau si numele, pentru ca numele lor e important pentru mine: Andreea si Irina.
Daca m-ai intreba ce e Andreea pentru mine, ti-as raspunde simplu…e un inger, pe care chiar daca nu il am mereu langa mine, il stiu mereu acolo…viata mea a crescut cu ea…si viata mea e mereu frumoasa cu ea langa mine..multi ar spune ca e o iubire ciudata ce ma leaga de ea, si probabil ca au dreptate
In schimb, sub glasul trenului si sub parfumul fumului de tigara, daca m-ai intreba ce e Irina…ooo…as avea o mare dilema…trebuie sa-mi revin din socul revederii ei, pentru ca e prea dulce fiinta asta si imi e prea dor de ea…deja..mult prea..dor. Si mi-as dori-o din nou langa mine acum….
Ce ramane in urma trenului: un chip dulce, copilaros, cu niste ochi de inger pierdut….si o fiinta dulce, cu un zambet ce pana si pe mine, rece si deloc afectat, m-a dezghetat din lumea mea, facandu-ma sa ma gandesc numai la ea….