Vine primăvara – hai la curățenie !

Pentru că îl doare. Mai țineți minte această reclamă împotriva violenței în familie și asupra copiilor? Din punctul meu de vedere cred că a fost cea mai penală reclamă ever. Și aici e destul de greu de diferențiat, la câte astfel de pseudo reclame am văzut.

Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc în articolul acesta, ci despre un fenomen cu care, cred, suntem cu toții familiarizați, sau, cel puțin, eram familiarizați în decursul copilăriei noastre. Aici vorbesc despre tradiționalele reprize de curățenie generală, una care se întindea pe parcursul unei săptămâni întregi și care pregătea casa pentru toate acele momente importante din an, fie că vorbim aici de venirea primăverii, de Paște sau de curățenia de iarnă.

Toate aceste momente sunt aproape ritualice la sat. Acolo, oamenii respectă cu strășnicie tot ce au învățat de mici, de la părinții și bunicii lor. Astfel, februarie, imediat ce vremea începe să se îmbuneze, dar mai ales martie, reprezintă momentul în care, după luni lungi și grele de iarnă, toată gospodăria se primenește, gata să primească cu bucurie razele de soare și să se înceapă și lucrările agricole de primăvara. Perioada aceasta la țară este una care cu adevărat poartă ceva magic, special. Și poți vedea asta din modul cum fiecare om încearcă să își înfrumusețeze curtea, casa, totul.

covoare

Același lucru e păstrează, la un nivel mai redus, e adevărat, și în comunitățile de la oraș, cel puțin din orașele mai mici. Și acolo avem, la fiecare scară aproape, tradiționalele bare de bătut covoare pe care rupeam noi mingile de fotbal, la faimoasele miuțe . La noi în casă se știu responsabilitățile fiecăruia în aceste adevărate perioade de comuniune întru muncă. Maica mea e coordonator șef, fratele meu e cu bătutul covoarelor iar eu cu restul lucrurilor, deloc neimportante și ele. Și uite așa, la finalul unei zile în care tragem tare, ca o echipă, reușim să ne simțim ca o familie, ca niște oameni care lucrează împreună. E un lucru pe care mulți au uitat să îl mai facă, ceea ce afectează unitatea și comunicarea într-o familie.

Dacă mergem însă spre marile orașe, aici deja lucrurile se află în epoca modernă. Se păstrează ideea curățeniei generale de sărbători sau măcar de 2 ori pe an. Dar lucrurile funcționează altfel aici. |deschizi laptopul, dai repede căutare pe google după: firme curățenie București , îți vin cei de la Vertex-cleaning.ro acasă și în cel mai scurt timp ai casa ca nouă, fără ca tu să fi depus nici măcar cel mai mic efort posibil. Asta da viață, nu? Ai așadar posibilitatea de a avea servicii de curățenie Vertex-cleaning.ro atât pentru clădiri de birouri, cât și oferte de curățenie la domiciliu. Și cum vine primăvara și mai e un pic până la Paște, cereri clar vor fi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p