Victor Ponta, liderul opoziției și viitorul lider al PSD?

Există o vorbă în lumea monarhică, la dispariția unui rege: ”Regele a murit, trăiască Regele!”. Ea face referire la continuitatea unei monarhii dincolo de un nume care efemer a purtat coroana și sceptrul. Dacă ar fi să privim în politica dâmbovițeană din aceste zile, două personaje se potrivesc perfect acestui anunț:

Regele” Dragnea a murit!

Mult mai devreme decât poate s-ar fi așteptat unii oameni, Dragnea este, oricât s-ar chinui să nu pară, la finalul carierei sale politice. Nu discutăm aici de vinovăția sau nevinovăția în spețele în care este judecat, aici este treaba unui judecător să o facă și treaba lui Dragnea să se apere cât de bine poate. La o primă vedere, pare a fi ales cartea necâștigătoare. Da, putem vorbi de un dosar subțire și poate cu ceva interese politice în cazul ”Referendumul”. Cu o condamnare poate forțată.

Dar în spețele care sunt vehiculate acum, Belina, Teldrum, cu sumele de bani vehiculate, cu mărturiile atâtor oameni, cu intervenția inclusiv a organismelor internaționale, este pueril și pierzător să vii să dai vina pe: Binom, Trinom, Soros, soartă. Cu atât mai mult cu cât, în cotloanele politicii și presei românești, erau lucruri de mult știute ca fiind reale.

Dragnea, ca politician, a ars mult prea repede. Făcând aceleași greșeli cu ale multora dintre colegii săi ce au avut la un momentan frâiele puterii în PSD și România. S-a crezut invincibil, s-a înconjurat de o camarilă de saltimbaci care să îi aducă mereu laude și ode, a sacrificat profesionalismul, expertiza, calitatea pentru a aduce în funcțiile cele mai înalte oameni aserviți propriilor sale interese. De aici și furia publică incredibilă la adresa sa, bucuria oamenilor care văd că este pe cale să fie arestat și condamnat. A trecut de mult peste firul roșu al bunului simț.

Trăiască ”Regele Ponta!”

Ajugem astfel la cea de a doua parte, cea a recunoașterii revenirii în prim planul politicii a unui om care, că a vrut, că nu a vrut, a fost și el în situația lui Dragnea. Adulat de partid, considerat liderul suprem, sărbătorit de zeci de mii de oameni pe un stadion, Victor Ponta a fost și el, nu cu mult timp în urmă, în postura celui mai urât om din România. Tot arogant și el, tot crezându-se invincibil. Ce a urmat, știm cu toții: alegerile dim 2014, pierdute în fața lui Iohannis, momentul Colectiv, zeci de mii de oameni în stradă cerându-i demisia, pierderea partidului. Părea că și pentru Ponta politica s-a sfârșit.

Numai că, precum o pasăre Phoenix, liderul PSD s-a reinventat. A lăsat deoparte aroganța, a stat suficient de mult timp la cutie cât să mai estompeze furia publică, a profitat de influența și prieteniile pe care încă le mai are în PSD și astăzi, la ora la care scriu aceste rânduri, Victor Ponta joacă perfect pe două fronturi: este, place sau nu liberalilor, useriștilor, șamd, cel mai vocal și pertinent lider al opoziției, cu mesaje lecție la adresa lui Dragnea și a politicilor sale, dar fără a-și periclita și capitalul de susținere mare din PSD.

Tocmai de aceea, are o țintă directă de atac: Dragnea și toată camarila lui, dar vine și cu mesaje de susținere pentru guvernul PSD condus de Tudose, pentru miniștri care fac bine ce fac, pentru liderii din partid marginalizați de actuala conducere. Și iată cum, dintr-un om politic ce părea dispărut de prea tânăr din prim plan, Ponta este acum pus în fața unei alegeri total neașteptate: să rămână liderul opoziției sau să redevină liderul PSD?

Editorial publicat pe Știripesurse.ro

One thought on “Victor Ponta, liderul opoziției și viitorul lider al PSD?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *