USL – purceaua e moartă în coteț

La ce o mai ținem acolo, să ne împută de tot cu mirosul ei? Este cea mai tristă și dezamăgitoare soartă pe care a avut-o votul nostru de acum un an de zile. Căderea zgomotoasă a acestei alianțe întrece, prin dramatism și ridicol,.căderea la fel de rușinoasă a CDR.

Ce e de făcut în acest moment? Vorbind strict din punctul de vedere al unui liberal, cred că PNL trebuie să iasă din guvern, să rămână doar cu eșalonul 2 de guvernare, să își facă bine treaba acolo, să refacă capitalul de imagine al lui Crin Antonescu și să lucreze la refacerea dreptei ca alianță pentru alegerile prezidențiale din decembrie 2014.

PSD, se vede foarte clar ce face. Reușește, fără nici cea mai mică problemă, să îl facă regretat pe Boc. Gesturi stupide, proaste de-a dreptul: amendarea celor care fac autostopul, comasarea MȚR cu Muzeul Satului, Codul Penal, Legea Amnistiei, sunt doar câteva exemple despre cât de mizerabili pot fi.

Iar cu tupeiști de genul lui Zgonea, care iese și declară că cine nu e în stare, să nu mai rămână la guvernare, sau cu un mincinos notoriu precum Ponta, orice zi în care PNL nu ia o decizie radicală, ne poate costa totul.

USL a fost un compromis politic major, făcut ca urmare a unei așteptări publice imense, dar care a eșuat lamentabil.

201385-usl

3 thoughts on “USL – purceaua e moartă în coteț”

  1. USL NU avea nicio sansa reala de supravietuire pana la prezidentiale. USL este/a fost un hibrid metastazic care facut doar rau,mult rau liberalilor. Antonescu George Crin Laurentiu , NU se mai poate reabilita…VECI, intrand pe usa din spate a istoriei ca fiind SINGURUL presedinte socialist al PNL din 1875 si pana in prezent. Ca liberal a te uni cu socialistii, indiferent de scop, este precum a-l nega pe Bratianu !

Leave a Reply to Ionut Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p