Un pic Tăriceanu, mai mult moliceanu

Despre plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu din PNL am mai scris aici cu ceva timp înainte să aibă loc. Ca atare nu am să mai insist pe acest aspect. Nici măcar pe declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, cel care îi făcea un epitaf atât de frumos imediat după plecare, ca acum să vină și să spună că el va fi oricând de acord cu revenirea fostului președinte în PNL.

Personal nu împărtășesc această părere.

Pe ce aș vrea să insist este micimea la care a ajuns Călin Tăriceanu într-un timp atât de scurt. Consiliat în permanență de gașca Moisescu – Chiliman și gâștele de lângă ei, acesta a cedat. Și exact când mai avea nevoie de doar câteva luni de răbdare pentru a reveni în fruntea PNL (lucru absolut plauzibil), a clacat și iată-l în acest moment lăsat în bătaia vântului, singur, cel mai singur.

Știți cu cine seamănă Tăriceanu în acest moment? Cu acel copil dintr-o gașcă mai mare, cel mai prostuț dintre toți,pe care îl puteai păcăli foarte ușor să facă ceva, asigurându-l că toți vor fi lângă el, pentru ca la momentul respectiv să se trezească singur și fără protecție. Cam ăsta e Tăriceanu acum. A plecat din PNL crezând că va fi urmat de puhoaie de liberali nemulțumiți de tiranul Antonescu. Și n a venit nimeni după el.

cpt

A ajuns la PSD crezând că ăștia îl vor adopta imediat, ba, mai mult, îl vor face președinte. Iar ăștia îl umilesc vorbind despre el ca despre o persoană fizică cu care un partid nu poate face alianțe. El și Vanghelie. În timpul ăsta, nu pot să nu remarc luciditatea și moralitatea de excepție venite din partea Seniorului Mircea Ionescu Quintus, care la cei 96 de ani ai si gândește și se exprimă mai clar decât orice politician. Sau adevăratul spirit liberal din partea lui Orban, cel care deși a avut meciuri mult mai dure cu Antonescu, a rămas în partid. Cel care deși a fost supus unei marginalizări mult mai puternice, susține de fiecare deciziile din forurile partidului, chiar dacă unele nu îi sunt pe plac.

Pentru că în astfel de momente faci distincția, în politică, între adevărații bărbați și tăriceni, sau moliceni.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *