Un nou an școlar – o nouă generație ratată?

Azi începe un nou an școlar. Cu emoțiile copiilor care merg în clasa I, cu aceiași inconștiență din partea celor pe mâinile cărora ar trebui să lăsăm viitorul acestei țări, elevii din clasele a XII-a.

Și cu aceiași fardare a realității din partea unor autorități care nu reușesc să repună pe picioare un sistem educațional aflat în comă profundă. Cu ce vine nou acest an școlar?

Cu examene pentru cei din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Dacă mă întrebați pe mine cu ce ajută aceste examene, zău dacă știu. Poate știe Pricopie.

Cu transformarea școlilor în adevărate centre de securitate: acces făcut pe bază de carduri de acces, posibilitatea de a percheziționa ghiozdanele, plus alte astfel de gesturi pe care eu le consider deplasate. Și nu în ultimul rând, vine cu niște reguli de funcționare din Legea Educației pe care, dacă ne luăm după experiența anilor trecuți, Ministerul le va schimba de cel puțin două ori pe parcursul acestui an.

scoala

Ce nu se schimbă?

Din păcate, eu cred că și anul acesta vom aveam niște rezultate dezastruoase la examenele de maturitate. În același timp, problema calificării cadrelor didactice devine cu adevărat o dramă, în condițiile în care gradul de suplinire și de necalificați este la cote record.

Ori, cu profesori de slabă calitate, vom avea și elevi de slabă calitate. Și, bineînțeles, aceleași știri pentru cancan: eleve porno, profesori șpăgari plus bătăi cu duiumul.

2 thoughts on “Un nou an școlar – o nouă generație ratată?”

  1. Unul din principalii factori care influențează percepția pozitivă asupra școlii și determină elevul să continue cursul este calitatea predării. O predare de slabă calitate / nemotivantă duce la un comportament care lasă de dorit în clasă, ceea ce, la rându-i, se poate concretiza în abandon școlar ori nepromovarea cursului. O predare de slabă calitate, plictisitoare – oricare ar fi cauza – trebuie identificată și remediată prin cursuri de formare de calitate, prin alocarea de resurse potrivite, ori prin sisteme de susținere a managementului pe bază de performanțe cu adevărat solide. Folosirea extinsă, pe termen lung, a suplinitorilor poate, și ea, avea efecte negative serioase, mai ales dacă suplinitorul nu este specializat în domeniul pe care-l acoperă, neavând nici o relație cu elevii de genul celei de care se bucură profesorul obișnuit al clasei. Un leaderhip educațional de calitate este esențial pentru a garanta că politicile educaționale la nivel national, regional și local nu sunt rigide, inflexibile ori deficitare ca viziune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *