Ultimul asalt la Kovesi

Screenshot_1

Pare și cel care îi va aduce sfârșitul carierei în funcția de procuror șef al DNA. Momentul în care infractorii din țara asta vor jubila la maxim. Nu, nu sunt un apărător al lui Kovesi, cu atât mai puțin un adorator. Pur și simplu vorbesc de o realitate cât se poate de evidentă, odată ce Kovesi va cădea, indiferent de motivele care vor duce la această zgomotoasă răsturnare, ea va fi asumată de toate grupările majoritar anti-justiție din România – gașca de șantajiști de la Antena 3, echipa de guerillă a lui sebi Ghiță de la România TV, PSD și chiar Băsescu.

Nu întâmplător l-am pus pe Băsescu la final. el este cel care îi dă cu adevărat lovitura de grație Codruței Kovesi. Cât de bine se aplică aici vechea vorbă românească: ”Eu te-am făcut, eu te omor!”. Băsescu, prin cei trei procurori care au depus plângere împotriva șefei DNA, a reușit dinamitarea instituției din interor. Ce animal politic a putut să fie Băsescu, incredibil.

Ce se va întâmpla în momentul în care Kovesi va fi revocată oficial? Mă îndoiesc că va fi ceva major. Este iulie, perioadă de vacanță, lumea este cu gândul mai mult la cum să scape de caniculă. Iar tentativa de miting de aseară a arătat că mobilizarea a mii și mii de oameni este din ce în ce mai greu de realizat. Ca să facem o glumă amară, gata și cu banii de la Soros.

Să nu îl uităm , la final, nici pe Tudorel Toader. Încep să cred că Tudorel este cea mai mare țeapă pe care ne-am luat-o în această perioadă. Bine, venind după Iordache, nici nu putea fi perceput altfel decât ca o variantă mai bună. Dar, se pare, Tudorel nu a fost decât calul Troian implantat la Justiție cu care se va juca ultima parte a acestui plan odios al lui Dragnea și a celor din PSD.

2 thoughts on “Ultimul asalt la Kovesi”

  1. Ionut si alte tari au infractori la fel de multi sau poate mai multi decit noi dar cu toate astea cetatenii lor au salarii de zece ori mai mari decit salariul care se poate cistiga in romanica.Nu tine .Nu traim prost din cauza ca a furat Vintu ,Patriciu sau Voiculescu ,traim prost pentru ca platim tribut altor tari .Acum in vremuri moderne tributul nu mai inseamna galbeni ,griu sau fecioare .acum tributul este constituit din plata cu suprapet de marfuri ,servicii sau resurse pe care Romania nu le are .Pai tu crezi ca neamtul sau francezul cumpara resurse de pe piata internationala la acelasi pret ca noi .Te inseli ,ei cumpara resurse mai ieftin ca noi /sau le iau cu japca /si astfel isi pot permite sa subventioneze economia lor nationala.Noi ….liberali sau psdisti ne certam si oferim pe tava totul strainatatii ,acelui apus evocat in poeziile lui eminescu. De dorit ar fi sa ne unim nu pentru a crea un partid unic ci pentru a guverna Romania pe rind si in deplina intelegere cu respectarea interesului national .Daca nu ne vom uni va fi vai si amar de tarisoara asta.Sa demonstram strainilor ca suntem o singura natie calauzita de acelasi interes national care este binele romaniei

    1. @Marian Ai dreptate și cu ce spui tu. Am dat cam tot ce se putea da din țara noastră străinilor, dar nici hoții din interior nu au lăsat-o să se dezvolte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p