Tu cât timp petreci în trafic?

De ceva ani tot fac un pariu personal cu oricine e dispus să mă asculte, și anume că va veni, e foarte aproape, ziua când Bucureștiul va paraliza din punct de vedere al traficului, oamenii pur și simplu vor ieși din mașini, le vor lăsa acolo unde sunt și o vor lua pe jos spre destinație.Iar acest moment chiar nu este atât de departe pe cât ar crede unii.

An după an, situația devine și mai gravă. Numărul înmatriculărilor crește în permanență, casarea mașinilor vechi, deși prinsese un pic de viață odată cu programele ”Rabla”, a revenit la normal, oamenii nu sunt nici ei deloc dispuși să își regândească obișnuința de a circula om și mașină, în loc să găsească alternative prin care mai mulți oameni să folosească o mașină. Am trăit pe viu imaginea în care o întreagă familie: soț, soție, copil, toți trei lucrând în același loc veneau fiecare cu mașina sa la muncă. E asta o idioțenie au ba?

Ca să nu mai vorbim de incapacitatea autorităților de a face ceva în acest sens. Bucureștiul este un oraș gândit, ca infrastructură, doar pentru câteva sute de mii de mașini. Ori, conform ultimelor cifre venite de la autorități, azi, chiar acum când scriu aceste rânduri, tranzitează sau circulă efectiv prin oraș un minim de 1.8 milioane de autovehicule. O enormitate ! O enormitate căreia Oprescu nu i-a găsit nicio soluție. Nici măcar el nu mai crede în fantezistul proiect al autostrăzii suspendate.

Nici noile sale creații nu au făcut mare lucru, pentru că, nu-i așa, români fiind, le-am gândit prost. Mai rămâne să apelăm și noi iar la o experiență veche de pe vremea comunismului, care a fost încercată de curând chiar și la Paris, să introducem regula soț / fără soț, astfel încât să mai reducem din nebunie. Dar oare o fi suficient? Greu de spus.

Peste tot în România problema traficului devine una din ce în ce mai serioasă. Avem o țară pentru care drumurile nu au fost gândite la valorile de trafic de acum. O țară fără autostrăzi, dar cu șoferi din ce în ce mai indisciplinați, alături de care riști în orice moment să pățești ceva la mașină. Ca atare, cel mai sigur e să știi mereu de unde poți face rost de piese de schimb sau de anvelope de vară, inclusiv anvelope agricole ieftine de la Acvila-România, cele mai utile de folosit în această perioadă, datorită proprietăților lor în condiții de temperatură crescută. Iar pentru asta îi aveți alături pe cei de la Acvila România, locul unde găsiți soluțiile cele mai bune pentru mașina dumneavoastră și unde un consultant va fi mereu la dispoziția vizitatorilor pentru a le oferi consultanță.

Mai ales în România, unde toți suntem șoferi și asta ne ocupă tot timpul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *