Eu cred că Dumnezeu preferă Sfântul Potir !

Da, ați ghicit, despre piesa celor de la Taxi vreau să vă vorbesc aici. Nu am vrut să scriu la cald, pentru a evita poate unele extreme în care aș fi căzut. Pentru că am trecut prin furie, prin tristețe, prin, cum mărturiseam azi pe Facebook, chiar sentimentul unei singurătăți crunte, văzând cum poporul ăsta își hulește credința.

Apoi am stat și m-am gândit mai bine. Și m-am uitat un pic în jurul meu. Câți să fie oare cei care lovesc cu furie și putere în Biserica Ortodoxă Română, în creștinii ortodocși? Păi ar fi trupa Taxi, vreo 33 de prieteni (deși, despre câțiva, aș vrea să cred că nu au știut exact care este ideea acestei piese) plus încă câteva mii de oameni. Bine, hai să fim generoși, câteva zeci de mii. Nu e bine? Bun, hai, câteva sute de mii.

Tot rămânem câteva milioane de prieteni ai lui Hristos. Care ar trebui, în numele credinței, să ieșim și să ne apărăm Biserica ! Să îl apărăm pe Hristos ! „De cei ce se vor rușina de mine în lumea aceasta, Mă voi rușina și Eu în fața Tatălui„, spunea Mântuitorul în una din ultimele sale predici înainte de Patimi.

Lor nu le este jenă să arunce cu venin, cu scuipat, cu pietre în tot ce ține de ortodoxie. Nu vă fie nici vouă frică să mergeți lângă ei și, nu cu ură, să le explicați că efortul lor e zadarnic, că nu există om care să poată să dărâme Biserica lui Hristos.

potir

Mai spuneți-le că, înainte de a spune ”Eu cred că Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici„, prima lecție a vieții ar trebui să fie „Eu cred în Dumnezeu„. Mai spuneți-le că Dumnezeu este prezent în fiecare zi, prin Sfântă Liturghie, în lumea noastră.

O să îi vedeți că vor începe să râdă, vă vor privi ca pe niște nebuni. Dar nu e bai. Mărturisirea voastră de credință va ajunge acolo unde trebuie, în fața Domnului.

Iar pentru toți cei care au participat la acest proiect doar pentru naivi muzical, aș face pariu cu orice că a beneficiat chiar și de o sponsorizare ASUR de exemplu, am un singur mesaj:

Nu este deloc greu să descoperim ce preferă Dumnezeu. Ne-a arătat preferința Sa tuturor. Dumnezeu prefer Potirul în care se află Trupul și Sângele Unicului Său Fiu, la fiecare Liturghie. Dumnezeu este prezent la fiecare Sfântă Slujbă, în Sfântul Altar, de la momentul Proscomidiei până la cel în care Hristos Se jertfește iar pe Sfântul Altar. Doar pentru a Învia în toți cei care cred cu adevărat în El.

Iar acolo nu vorbim nici de lemn, nici de piatră, nici de catedrale sau biserici de lemn, ci de Atotputernicia Lui. Și de dragostea lui imensă. O dragoste care se revarsă chiar și către voi, fariseilor secolului acesta blestemat.

Care, precum Iuda în Grădina Ghetsimani, veniți către Hristos, numindu-L prieten, doar pentru a-L scuipa și vinde.

2 thoughts on “Eu cred că Dumnezeu preferă Sfântul Potir !”

  1. Ionut nu trebuie sa fim rai deoarece acesta este un protest imaginat de artisti pentru guvernanti .Pe vremea mea acelasi Andries prezent in clip facea senzatie cu cintecul ”la telejurnal”.Este un protest impotriva a cum se cheltuie banii in tara noastra.Pe vremea tovarasului ,atunci cind la un moment dat Romania a iesit in spatiu circula urmatoarea zicala :nu avem paine nu avem unt dar avem cosmonaut. Atunci ca si acum suntem chei dar acum avem nevoie de o noua tichie de margaritar.

  2. Iancule , ai baut din vinul pentru impartasanie sau…ai tras oarece pe nas ?????? Au spui aia de la TAXI sau altcineva ceva contra lui Dumnezeu Tatal , Dumnezeu Fiul { a carei victorie contra mortii o vom comemora peste doar cateva saptamani }sau a lui Dumnezeu Duhul Sfant ??? Au spus aia cumva ca …au ceva contra Bisericii…chiar si acelei Ortodoxe Romane ??? Au dat ei cu pietre in credinta cuiva fie ea si Credinta Ortodoxa ???Au spus cu subinteles un MARE ADEVAR : Dumnezeu prefera coliba vaduvei si-a orfanilor ei , si nu palatul bogatanului chiar daca acel bogatan este un stalp al bisericii . Te-ai mai uitat si matalutza pe sondajele de opinie indiferent de cine ar fi fost facute ? Cam ce parere ai despre SCADEREA DRAMATICA a increderii in BOR printre mai mult de 50% dintre respondenti , o fi aiurea , o fi provocara cumva de…Diavol ???

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p