România L(abe1)iberală sau cum luăm PNL de la Antonescu să i-l dăm lui Turcescu
Mă uit cu tristeţe la tot ce se întâmplă printre colegii mei, bloggerii liberali. Cum au ajuns să îşi spele rufele murdare apelând tocmai la acele coşuri de gunoi pe…
Daraveri politicești cu Ionuț Iancu
Mă uit cu tristeţe la tot ce se întâmplă printre colegii mei, bloggerii liberali. Cum au ajuns să îşi spele rufele murdare apelând tocmai la acele coşuri de gunoi pe…
A devenit o tradiţie a acestui blog ca la final de an să vă provoc la o retrospectivă mai specială. La fel ca în 2010 sau 2011 şi anul acesta…
Lilick lansează o leapşă prin care ne provoacă să spunem, acum, când ne pregătim de alegerile parlamentare din decembrie, ce ne-am dori de la viitorul nostru deputat sau senator. În…
Trecem peste faptul că s-au strâns 200 de dude la sediul ICR, nu ca să îl susţină pe Patapievici ci ca să protesteze împotriva colegilor din Clubul Bloggerilor Liberali, Lilick…
Sunt nişte oameni extraordinari, oameni care cred în ceva, oameni care luptă pentru idealurile lor. Lilick, Vasi, Radu, Adelina, Cristi, Dan, Istvan, nea Mihai Ropotaru (cel care flutură neîncetat din…
Sâmbătă, la Cafeneaua Liberală, am asistat la o dezbatere interesantă despre liberalism. Lume multă, prieteni dragi. Vorbitori interesanţi: Dan Petre, Mircea Diaconu. Şi un amfitrion minunat, în persoana dragei mele…
S-a dus misterul. am fost deconspirat. Sunt ciumpalac..sunt vierme..şi da, sunt mândru de asta: “Din grupul organizatorilor manifestaţiilor din Piaţa Universităţii fac parte membrii Mişcării Ocuppy conduşi de tânărul Alexandru…
Lansam anul trecut această iniţiativă. Să ne luăm adio de la anul ce se termină printr-un cuvânt şi o poză, pe care le vom strânge într-un banner ce va fi…
Râd cu lacrimi de când am văzut poza asta la Lilick pe Facebook.
“Micul nostru dejun era întotdeauna acelaşi: pâine muiată în ulei de măsline, cu fiertură de linte şi fasole, urmată de brânză şi fructe. Era o hrană mai bună decât…