Suspendarea lui Băsescu: miting de susţinere cu usturoi şi fără Udrea

Mărturisesc că am aşteptat cu destulă nerăbdare mitingul PDL de ieri. Nu pentru că aş fi vrut să fac parte din masa de manipulaţi de pe acolo, ci pentru că vroiam să văd care este răspunsul lor popular la acţiunile USL.

Ţinând minte vremuri când simpla ieşire a lui Băsescu pe stradă aducea lângă el cel puţin 5000 de oameni, asta în vremurile lui bune, mă aşteptam ca şi ieri să fie la fel. Cred că la asta se aştepta şi Băsescu.

Ce a ieşit? O adunare de maxim 2000 de oameni, aduşi cu autocarele de peste tot din ţară, puşi să asculte discursurile unor oameni care numai buni comunicatori nu sunt.

Un Mihai Neamţu care agita ca disperatul usturoi pe acolo (aduc probabil să acopere mirosul de alcoolică emanat de Macovei) şi care mai avea un pic şi îl omora pe TRU cu steagul.

Un Mihai Răzvan Ungureanu care cică ar vrea să candideze la preşedinţie dar nu este în stare să ţină treaz nici măcar interesul pedeliştilor aduşi cu forţa la miting. Chiar şi pentru doar o oră, că pentru atât au fost plătiţi.

În timpul ăsta, în Piaţa Universităţii s-au strâns aproximativ 400 de oameni, neplătiţi de nimeni ş care până aproape de miezul nopţii i-au cerut demisia lui Băsescu. Tocmai de aceea pentru mine, Băsescu nu mai are cum să câştige războiul ăsta….nu mai are pe nimeni lângă el.

229740_articol

PS: De notat absenţa Elenei Udrea de la miting. Spune multe despre starea de spirit din tabăra băsiştilor.

8 thoughts on “Suspendarea lui Băsescu: miting de susţinere cu usturoi şi fără Udrea”

  1. hmmm… aia 2000 au fost stransi in scurt… voi puteti?

    iar aia 400… nu toti spontani… dar se poate spune, in comparatie cu ceilalti

  2. Cam subtirel mitingul PDL.Era de asteptat.Cei care asta iarna ai faceau pe oameni : ciumpalaci,betivi si lenesi,acum ai vroiau alaturi de ei.
    Numai ca ciumpalacii au ales PIATA UNIVERSITATII,betivii au ales berica rece de la carciuma iar lenesii nu s-au la mitingul pdl pt. ca l-ea fost lene.Asa ca Monicuta si Razvanel au ramas cam singurei in strada,gata sa moara cu constitutia in mana.

  3. Coane …deci am vazut bine , ce am vazut : cineva avea o funis de isturoi ! Cred ca-i vorba despre tipul ala foarte vocal de fapt in ultimul timp …chiar imi scapa numele sau…ce se prezinta drept un fel de ”membru” al unui ….nou partid …despre care sa fiu sincer , eu { care ” fac politica si cand ma cac ” vorba lui Shopenhauer } n-am auzit pana ieri .Este vorba despre tipul ala cu ochelari pe care si matale l-ai pus parca la ” retard of day” si daca n-ai facut-o inca….nu-i timpul trecut s-o faci .” Neamtu ” asta …nu-i cumva , mai mult …..” ungurean” ? Cat despre cateaua aia turbata de Macoveasca …nu stiu sigur daca chiar este adevarata acuzatia dumitale , de ” emanatie” de halena alcholica insa….in mod cert tipa are nevoie urgenta de un control pshihiatric si eventual o internare pentru cel putin …10 ani la sanatoriul de la Poiana Marului sau …Leshul Ursului ori chiar la…Targshor ! :satansmoking:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p