Studio Blitz – nunta ta, un film de vis

Ca să cităm din deja celebră reclamă a Mihaelei Rădulescu, da, fotografiatul este, cel puţin pentru mine, una din puţinele mari plăceri. Şi de când sunt şi posesorul unei camere foto DSLR, marca Nikon, pot să spun că acord o mare parte din timpul meu liber acestei plăceri. Iar pentru cine mă are pe Facebook la prieteni sau pentru cine citeşte des acest blog, deja nu cred că vorbim de o surpriză.

De unde pasiunea pentru fotografiat? Cred că fotografiile sunt cel mai frumos mod de a ţine timpul în loc, de a da acel aer de nemurire unor momente frumoase, fericite din viaţa ta, dar nu numai. De aici şi obiceiul pe care mi l-am format, de a avea în permanenţă aparatul foto la mine şi dacă prind ceva ce consider că merită să rămână pentru viitor, atunci imediat fotograful din mine intră în acţiune. Am avut astfel ocazia să surprind niște apusuri superbe, dar și niște peisaje deosebite pe oriunde am fost. Și fiecare fotografie pe care o făceam și apoi o prelucram pentru a o oferi publicului mă făcea să mă simt tare mândru.

image

Ca să ne înţelegem bine, fanatismul meu a mers până într-acolo încât prin septembrie anul trecut am stat aproape 2 ore în ploaie, în Cişmigiu, ca să surprind într-o poză o picătură de ploaie perfectă, ce tocmai se pregătea să cadă de pe o frunză. Dar experiența care cu adevărat spune povestea pasiunii mele pentru fotografie o am de la nunta surorii mele. Unde eram atât de mândru de noul meu aparat de fotografiat, care,  între noi fie vorba, nu era cine știe ce mare piesă, încât am făcut pe fotograful personal al mirilor la cununia lor civilă.

Și dă-i și pozează și dă-i și luptă, ce să mai, mă simțeam un profesionist între amatori, un zeu între muritori. Trecu ziua nunții, am dus filmele la developat, unde, șoc, din sutele de fotografii am aflat că au putut fi developate doar 2, căci restul fuseseră expuse și arse :)) ))

Râd eu acum, dar ar fi trebuit să vedeți fețele mirilor la acel moment. Noroc că avuseseră printre ei și fotografi amatori și astfel au avut totuși niște poze de nuntă frumoase. Ceea ce încerc să vă spun aici este că dacă aveți evenimente și doriți să aveți o amintire cât mai frumoasă de la ele, alegeți să mergeți pe mâna profesioniștilor și nu veți regreta. Și când zic profesioniști, zic: apeleaza la StudioBlitz. Oamenii aceștia îți transformă nunta în cel mai frumos film.

Este adevărat că în ziua de azi există o inflaţie de fotografi, oameni care cred că dacă au în mână un aparat foto performant, gata, orice poză ar face, este perfectă. Ori acelor oameni ar trebui să le spună cineva că pozatul în oglindă nu e artă, orice altceva ar crede ei. Ca orice pasiune veritabilă și fotografiatul cere sacrificii, cere investiții, dar, mai ales, cere răbdare și dorință de a învăța. Cu toate acestea la un loc, dacă îți vei da o șansă, sigur vei reuși.

One thought on “Studio Blitz – nunta ta, un film de vis”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *