Sibiu, un oraş ce nu trebuie ratat

De ceva timp am început să îmi fac un obicei din a îmi lua măcar o săptămână de concediu vara, săptămână pe care să o dedic doar vizitării locurilor frumoase de la noi. Asta pentru că eu am considerat că dacă nici noi nu ne ştim bine toate locurile minunate cu care am fost binecuvântaţi, cum ar putea altcineva din afară să fie convins să vină şi să le vadă.

De departe, locul meu preferat din această ţară, unde mi-aş dori să ajung să locuiesc cândva, este Braşov. Pentru mine, Braşovul are toate ingredientele casei perfecte. Oameni liniştiţi, peisaje superbe, posibilitatea de a avea şi un job bun Braşovul rămânând unul din puţinele locuri unde încă se mai atrag investiţii făcute cu cap. Însă argumentul suprem cu care acest oraş m-a cucerit este muntele. Cum pentru mine iarna şi muntele sunt hobbyurile favorite, nici nu e de mirare că s-a întâmplat asta:)

Însă, de câţiva ani, vine puternic din urmă un alt oraş ce dovedeşte că şi în România putem trăi parfumul occidentalismului. Sibiul, condus de unul din cei pe care îl văd, într-un viitor nu foarte îndepărtat, candidat cu şanse reale de a fi preşedinte al României, Klaus Johannis pe numele lui, a reuşit în ultimii ani să atragă atenţia întregii Europe.

Mai întâi ca şi capitală culturală europeană, apoi prin frumosul festival de teatru ce se ţine anual şi nu în ultimul rând prin faptul că totul acolo este făcut cu spirit nemţesc, reuşind să îţi creeze plăcuta senzaţie că, deşi nu ai părăsit graniţele României, ai şansa totuşi de a te simţi parte a unui veritabil oraş european.

SIBIU

Şi plecând de la această ultimă idee, nu pot să nu mă întreb, contrariat şi trist, de ce nu se poate să fie aşa peste tot în România, dar mai ales în Bucureşti. E ciudat cum au reuşit mai bine de 10 ani petrecuţi în acest oraş să mă aducă de la stadiul în care abia aşteptam să vin la facultate aici la a nu mai ştii cum să fac, ce oportunităţi să găsesc, ca să plec din Bucureşti. Şi nu sunt singurul care gândeşte aşa.

Practic,singurul lucru care mai face din Bucureşti un oraş atractiv este reprezentat de faptul că aici încă se mai găsesc principalele companii multinaţionale, că aici sunt, încă, cele mai multe joburi şi salariile cât de cât acceptabile. Când şi aceste avantaje vor dispărea, Bucureştiul va redeveni, cel mai probabil, o amintire, un oraş fantomă. Şi asta se datorează şi oamenilor care au ajuns să facă parte din această comunitate.

Revenind la Sibiu, un oraş pe care chiar nu vreau să îl ratez în această vacanţă, voi, norocoşii care aţi avut ocazia să ajungeţi pe acolo, ce locuri frumoase îmi recomandaţi? Ce aş putea face cu adevărat special pe acolo? Nu de alta, dar, datorită programului rent a car cluj airport pot avea la dispoziţie o maşină cu care să mă pot deplasa oriunde vreau, ceea ce îmi va face vacanţa asta şi mai frumoasă, sunt sigur.

3 thoughts on “Sibiu, un oraş ce nu trebuie ratat”

  1. Ce-mi place mie asta… Bucurestiul e naspa, dar oare cine-l polueaza?Imi aminteste de vajnicii ardeleni care dadeau vina pe bucuresteni ca sunt condusi prost cand majoritatea guvernului era compusa din ardeleni. Tipic.

  2. Io as spune ca-l polueaza toti aia de le pute desi il imput sau aia care-si fac consatenii tarani in secunda in care au buletin de Bucuresti. :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p