Guest post by: RUXA
Acu’ două seri am fost relativ nelămurită când, în trecere pe la RTV, am văzut pe burtiera Orei de foc ceva de genul „Romania, salvată prin iubire”. Am ridicat niţel o sprânceană, dar cum mă grăbeam s-ajung pe alt canal, n-am stat să aprofundez. Aseară, tot în trecere pe RTV, tot pe la Ora de foc, aceeaşi burtieră. „Mă, stai un pic, ce naiba!” – şi uite-aşa m-am lămurit că nu era vreo nouă campanie de mkt a RTV ci soluţia ieşirii din criză propusă de Marele Traian.
Adică dacă ne-am iubi mai mulţi şi mai mult ţara, am duce-o mai mult şi mai mulţi bine. Hm… Cam cum s-ar personifica România? O femeie dodoloaţă, aşa, cu forme de relief variate, chiar mişto, dac-o vezi numai în pozele din broşurile ministerului Udrea. Total sălbatică pe alocuri, habar n’are să se pună în valoare. Educaţia la pământ, sănătatea la fel!
E mai degrabă incultă, dar cu aere intelectuale şi coada pe sus ca o capră râioasă. Când iese la oraş poartă ţoale vechi, gri, ponosite, întocmai ca blocurile din cartierul Militari. Ici şi colo, câte un accesoriu scump, un mall, un cartier nou, potrivite ca dinţii de aur într-o gură cariată. Râde cam hâd, dar nu i se poate nega simţul umorului. E ruptă-n cur şi cerşeşte pe unde poate, se prostituează ca să primească sume mari de bani, pe datorie, nu de pomană, şi le toacă mărunt, pe pensii şi salarii de rahat, care nu-ţi ajung pe-o măsea. Grosul banilor din cerşit îi înşfacă nişte căpuşe, alea de s-au înfipt bine şi-i sug sângele.
Dac-aş avea de ales, nu m-aş apropia de ea nici cât să-i explorez grădina Carpaţilor! Dar pentru că tot sunt aici, deşi îmi vine să plec în fiecare zi, parcă nu mă-ndur. România are, totuşi, un je ne sais quoi, iar eu, în naivitatea mea, mă încăpăţânez să cred c-o s-apară un voinic s-o scape, naiba, de căpuşe, şi-apoi vom trăi fericiţi cu toţii, pâna la adânci bătrâneţi.
Dar până atunci, mai în surdină, mai cu volum, parcă încep să aud un murmur…
2 thoughts on “Şi totuşi iubirea”