Sfântul și Marele Sinod Panortodox – jocurile Rusiei

Vorbeam într-un materiale publicat zilele trecute despre pericolul ca marele Sinod Panortodox așteptat de atâta amar de vreme de întreaga suflare creștină să devină un fiasco, în condițiile în care din ce în ce mai multe Biserici (cea bulgară, sârbă, a Antiohiei) au anunțat că din varii motive nu vor mai participa.

Chiar și așa, lumea încă păstra anumite speranțe că lucrurile se vor remedia și așteptam cu toții un semnal de la cea mai mare Biserică Ortodoxă, cea rusă. Semnal care a venit și care îngroapă practic orice speranță. Ne putem lua adio de la ideea unui Sinod Panortodox, vom avea doar o întâlnire a celor mai importanți patriarhi și cam atât.

Patrairhul-Kiril-si-Vladimir-Putin

Dar este oare o surpriză că s-a ajuns aici? Unele voci spun că nu. Că totul face parte dintr-un joc bine orchestrat al Rusiei, care, iată, încearcă să își extindă influența inclusiv în lumea ortodoxă. Și o face cu succes, dând semnalul așteptat de mulți dintre fanaticii ortodocși ruși și nu numai, de transformare a Patriarhiei Ruse în noul Bizanț al Ortodoxiei.

Iar Rusia și-a asumat de ceva vreme acest rol. Să nu uităm că într-o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere, dinspre Rusia au venit cele mai puternice semnale de apărare ale valorilor ortodoxe: refugiaților musulmani li s-a cerut să nu profaneze sub nicio formă valorile creștine, ba, mai mult, dacă vor să trăiască în Rusia trebuie să adopte credința creștină. În ceea ce privește căsătoriile între persoane de același sex au fost vehement condamnate, persoanele gay din Rusia fiind cu adevărat discriminate și cu drepturi reduse față de alte state.

Aliații Rusiei

Vorbim aici în primul rând de Patriarhiile Bulgariei, Serbiei, Georgiei și Antiohiei, cele care practic au și dat semnalul sabotării Sinodului. Un alt aliat extrem de puternic pentru Rusia este reprezentat de Sfântul Munte. Nu au fost întâmplătoare vizitele lui Putin la Athos, Biserica Ortodoxă Rusă reușind să își creeze inclusiv acolo o masă critică de susținători, care în orice moment pot declanșa valuri ce pot destabiliza ortodoxia.

În aceeași notă de susținere regăsim și o parte din Patriarhia Română, reprezentată de stareții mânăstirilor moldovene, cele care i-au și cerut Mitropolitului Teofan al Moldovei să atragă atenția asupra pericolului iminent reprezentat de un Sinod al Ecumenismului.

Ce urmează?

Eșecul previzibil al acestui Sinod Panortodox de la Creta naște întrebarea ce ar putea să urmeze. Scenariile nu pot fi decât două: se reușește uniformizarea tuturor diferendelor din sânul ortodoxiei și se reușește punerea la aceeași masă a tuturor orgoliilor reprezentate de fiecare Patriarh sau diferendele se agravează și, după Marea Schismă de la 1054 vom asista și la o schismă fără precedent inclusiv în rândul ortodoxiei.

Ceea ce ar pune în pericol întreaga stabilitate socială, politică, morală a unei bune părți a Europei. De fapt, a întregii Europe.

„Marea Rusie e chemată… să devină centrul lumii creştine… Nu întâmplător, mulţi privesc astăzi Rusia ca pe o apărătoare a idealurilor creştine şi a moralei tradiţionale, ca spre ţara care poate fi o alternativă viabilă la viţelul de aur şi la conceptele de libertate auto-distructive”. (Vsevolod Ceaplin, şeful Departamentului pentru relaţii între biserică şi societate al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse)

Articol publicat pe Știripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *