Scrisoare deschisă către Mihai Gâdea

A fost o vreme când am crezut cu tărie că Antena 3 ne este un aliat important în lupta politică ce trebuia dusă pe toate planurile, dar mai ales mediatic, cu o structură politico – mafiotă incredibilă, avându-l în frunte pe Traian Băsescu. În condițiile în care toate celelalte trusturi media au fost, mai mult sau mai puțin, subordonate politicii PDL, Antena 3 a rămas singurul loc unde opoziția mai avea posibilitatea de a ieșiși transmite mesaje.

Iar lucrul acesta a contat. Mult. Dar în acea vreme, Antena 3 încă funcționa ca un trust media, nu ca un pluton mafiot de execuție. Urmăreai dezbateri, aveai posibilitatea să îi asculți pe toți, putere sau opoziție. Aveai alături și voci puternice ale societății: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, dar mai ales maestrul Octavian Paler.

Trebuie să recunosc, acum, că toți cei care vorbeau de Antena 3 ca de adevărată mașinărie de ucis social, uman, aveau dreptate. Din 2009 încoace, Antena 3, alături de mare parte din jurnaliștii ei, a încetat să mai fie un post tv și a devenit subiect de negociere, de amenințare, de șantaj politic. Iar Gâdea, Badea, Ciuvică, niște asasini tv incredibili. Mă uitam cu scârbă ieri seară, când am trăit apogeul mizeriei aruncate la adresa lui Crin Antonescu. Cum se chinuiau cei doi corifei ai iadului, Gâdea și Ciuvică, să îl condamne pe Antonescu de băsism și să îl transforme pe Iohannis într-un Boc doar ceva mai înalt. Asta în timp ce în același studio, Renate Weber privea stingherită această execuție publică.

Mihai-Gâdea1

A fost momentul în care mi-am dat seama că, din niște aliați, i-am transformat pe acești pseudo jurnaliști în niște monștri, care cred că pot obține ceva doar din simplul fapt că ies pe ecran și declară acel ceva. Îl priveam siderat pe un Mircea Badea care declara că pentru el singura satisfacție ar fi să stea lângă un muribund de cancer și să îl privească cum moare agonizând !!!!

Asta după ce cu doar câteva clipe în urmă o priveam pe Oana Stancu povestindu-și drama prin care trece și cum pastorul Gâdea lăcrima din colțul gurii.

Mihai Gâdea,

Ieri seară, eu și mulți, foarte mulți oameni, ne-am despărțit de Antena 3. Cu tristețea că am investit multă încredere în acest post. Cu tristețea că mai sunt pe acolo câțiva oameni, profesioniști media, care sper că se vor rupe cât mai curând de haznaua care ați ajuns să fiți.

Iar în momentul în care ajungi să cobori discursul public la acest nivel, tu și toți lingăii lui Voiculescu, veți ajunge să fiți mici, foarte mici. Și da, nu îmi vine să cred că spun asta, dar Băsescu avea dreptate: a venit timpul să spunem oamenilor să nu se mai uite la Antena 3.

5 thoughts on “Scrisoare deschisă către Mihai Gâdea”

  1. pnl-ul si toti cei asociati lui au contribuit din plin la implinirea antenei 3 ca descriere a abjectiei umane. ca din inchizitori ati devenit victime nu face decat sa ma bucure. primiti ce meritati.

    1. @beranger observ acelasi discurs ca si la conu alecu. Da, aveti dreptate cand spuneti ca si PNL a contribuit la cresterea acestei abjectii.

  2. Antena 3 a fost o hazna de la bun inceput, numai ca trebuia sa dai cu capul de sus ca sa vezi asta. Pacat ca atunci cind eram mai multi care iti spuneam ca sint niste jeguri cu chip de ziaristi tu rideai de noi. Ochi pentru ochi dinte pentru dinte ? Nu, nu se face dar ,acar accepta faptul ca si PNL a pus umarul la crearea acestui monstru jurnalistic care acum il devoreaza. Si nu uita orice sut in fund e un pas inainte, choar daca e putin mai saltat.

    1. @conu alecu: nu, nu a fost o hazna de la inceput, tocmai asta am si incercat sa scot in evidenta. A fost o perioada, cam pana in 2009, cand aici era televiziune. Si oameni de calitate.

  3. Stiti bancul acela care circula dupa terminarea razboiului rece, in care o fabrica sovietica ar fi trebuit ca dupa retehnologizare sa produca biciclete? Cica la repornirea fabricii, muncitorii s-au plans ca piesele care trebuiau ansamblate, in orice fel ar fi fost montate si in orice ordine puse, tot mitraliere ieseau la final. Asa si jalnica emisiune a lui gadea (voi scrie cu litere mici toate numele proprii ce nu merita respect), indiferent ce tema si-ar alege intr-o anume zi, totul se incheie cu o behaiala colectiva ce lauda fara discernamant tot ce fac favoritii si injura ca birjarii tot si pe toti care nu gandesc ca ei. Zic ei, pentru ca pe langa gadea, mai sunt si multi alti invitati permanent acolo, printre cei mai vocali papagali fiind si submediocrul badea sau lamentabilul adrian ursu. Exceptand fumul gros ce nu exista in platoul antenei, restul este perfect identic cu parerile spuse ale unei multimi furioase dintr-o bodega ieftina de cartier. Daca unii au ca scuza faptul ca sunt oameni simpli, beti si cu putina scoala, cei care injura de pe platou nu o au desi emit pretentii de (imi vine sa rad) intelectuali. Cu siguranta ca au uitat cu totul de simtul masurii. Am fost crescut inca din copilarie sa vad in criticile exprimate de unii, doar partea buna a lucrurilor si sa invat ceva din ele. Acelea se cheama critici constructive si sunt bine venite oricand si oricui. Mai exista si autocontrolul, capacitatea de a-ti aprecia cu ochi autocritici propriile-ti fapte sau pe romanste spus, sa-ti vezi barna din proriul ochi dar asta n-o reusesc decat oamenii extrem de destepti, ceea ce nu poate fi cazul in situatia data, insa ceea ce se intampla la postul despre care vorbim intrece pana si televiziunea de dinainte de ’89. La televiziunea comunista era lins clipa de clipa, pana in cele mai intime adancuri „maretul conducator” si slavite faptele lui faraonice. Ceea ce se intampla la antena intrece incomensurabil de mult lingusirile comuniste. Este imposibil sa sustii ca unii sunt perfecti iar ceilalti sunt cretini si fac toate tampeniile. Sunt multe de spus dar cred ca toate vorbele se vor lovi de zidul de prostie inaltat de antena, ca totul este in zadar si ca persoanele in cauza sunt prea reduse intelectual incat sa aiba taria de caracter de a recunoste acolo unde a gresit. Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu sunt impotriva criticilor, dimpotriva, dar emisiunile antenei nu critica, ci improasca la propriu cu rahat. Mi-e rusine de rusinea lor si mi-e mai mare rusine ca si ei sunt romani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *