Școala de cariere, o șansă pentru tinerii în căutarea unui job

Da. mai vine un târg de joburi în România, în chiar prima lună de primăvară. Și nu unul oarecare, ci vorbim de cel mai important târg al anului. Cum se desfășoară el? Mulți ar spune că din ce în ce mai haotic. Câteva zeci de companii care pun la bătaie să zicem un maxim 1000 de locuri de muncă, pentru care se bat peste 5000 de tineri într-un weekend.

Și acum să stăm să ne imaginăm cum decurge un interviu pe la aceste târguri: avem o zi de târg care începe, să zicem, la 8 dimineața și se termină la 8 seara. Asta înseamnă fix 12 ore. În aceste 12 ore vin și vizitează târgul o medie de 3000 de oameni. 3000 de oameni care au la dispoziție 720 de minute pentru a se face atractivi în fața angajatorilor. Îmi spune și mie cineva ce aș putea face în 4.2 secunde ca să fiu angajat?

joburi

Aș putea să fiu un pic răutăcios, dar și drăgăstos și să spun că da, ca fată, chiar și aceste 4 secunde pot fi suficiente pentru a cuceri jobul dorit. Dar, nu. Să trecem însă dincolo de aceste aspecte și să revenim pe drumul seriozității. Care este, deci, rostul acestor târguri de joburi? Sunt ele, așa cum mulți spun, doar o modalitate prin care companiile își fac norma de cv-uri și la finalul cărora foarte puțini au și șansa de a fi angajați cu adevărat?

Eu așa din să cred. Și nu pot să nu privesc cu îngrijorare și totala lipsă de reacție din partea guvernanților față de o problemă care este prezentă și se agravează în cam toată Uniunea Europeană: șomajul în rândul tinerilor. La nivel declarativ se fac și se promit multe. Tinerii, alături de pensionari, reprezintă cea mai bună masă de manipulare atunci când e vremea alegerilor. Dar, dincolo de vorbe, realitatea este una cu adevărat tristă și îngrijorătoare: ies absolvenți pe bandă rulantă, fără pic de expertiză, companiile caută doar experiență și ajungem astfel în acel punct mort. Scoala de cariere se poate dovedi ultima speranță pentru ei, pentru a porni într-o carieră.

Ce e de făcut? Este nevoie acută ca acele facilități oferite angajatorilor care dau un job tinerilor fără experiență să devină realitate. Este nevoie ca să se insiste mai mult pe ideea accesării fondurilor europene pentru proiecte de startup. Este nevoie să facem cu adevărat o reformă a sistemului educațional românesc. Să renunțăm la inflația de absolvenți de facultate și să refacem școlile profesionale. Nu este nicio rușine să nu fi avocat dar să știi o meserie rară, care poate deveni și ea la fel de bine plătită.

Altfel, această situație va deveni cu adevărat o bombă socială cu efecte ce vor putea fi cu greu imaginate sau controlate. Viitorul și sănătatea unei nații țin în mare măsură de sănătatea  socială și de viitorul pe care ea îl oferă tinerilor ei. Ori știm cu toții că acum cei mai mulți tineri de la noi dau un search pe google după agentie de munca temporara și ajutați de o companie de recrutare pleacă să muncească în afară.

Iar noi rămânem aici și ne mirăm cum de a îmbătrânit România așa de mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *