Acum e frig afară…nici florile nu îşi au locul într-o vază…prin gerul ce biciuieşte Bucureştiul doar un porumbel rătăcit colindă cerul în căutarea soarelui…
Mă uit la tine…îţi privesc goliciunea şi respiraţia calmă şi îmi aduc aminte cât de mult te iubeam astă vară…cum trupul tău îmi era şi paradis şi iad, cum sărutul tău mă mistuia..cum dorul de tine mă urmărea peste tot.
Aş vrea să mă cuprindă un somn adânc..să uit de tot şi să te regăsesc acolo, în lumea noastră, unde tu îmi eşti şi zeiţa şi jertfă, unde toată viaţa mea nu ar fi decât o dedicaţie făcută inimii tale..pentru că până la urma fără inimă nu putem trăi…iar tu eşti inima mea.
Te trezeşti…semeni cu o lebădă care se scutură de negura somnului şi se pregăteşte graţioasă să cucerească din nou lumea…mă trezesc si eu din visare…arunc paltonul aiurea, te iau în braţe şi eşti, pentru a nu ştiu câta oară, sclava iubirii mele..unii i-ar spune sex…eu îi spun dragoste..pentru ca toată fiinţa mea iubeşte fiecare particică a trupului tău dulce..
Visarea asta se opreşte brusc când portarul de la birou îmi sparge timpanul cu un: “Sănătate Ionuţ ! O zi superbă pentru a fi la muncă, nu?”…nu idiotule…asta e o zi frumoasă să o iubesc…atât…
PS: Postarea asta vine ca răspuns la provocarea Ruxei.
One thought on “Sclavul iubirii tale…”