Să nu uitaţi să fiţi copii şi de mâine încolo

I-am rămas datoare lui Ionuţ cu două lucruri: o leapşă şi un guestpost.

Din motive care-mi scapă, nu am ping back de la el, o fi ceva prin setările lui, blogurile noastre sunt pe platforme diferite.

N-am vrut ca primul meu guestpost să fie unul agresiv. De aceea am ales ziua de 1 iunie, e o zi inocentă, a fost o zi în care mulţi tuiterişti şi-au pus la avatar poze de pe când erau copii.

N-am putut să fac acelaşi lucru deşi aş fi dorit. Un accident nefericit a rupt orice punţi, înclusiv fotografiile mele. Nu, n-a fost incendiu, a fost mai rău, e un fragment uitat din viaţa mea.

Fiind eu ceva mai bunicuţă, îmi permit să ofer, nu să dau, nişte sfaturi.

Ar fi minunat să încercaţi să fiţi copii şi după 1 iunie, măcar câteva ore pe săptămână. Ştiu, viaţa voastră este mult mai agitată decât era a mea atunci când aveam vârsta voastră, trăiam epoci diferite.

Ceea ce vreau eu să vă spun este că, dacă sunt trează, ies afară în puterea nopţii ca să simt prima zăpadă pe obraji. Că am avut relativ târziu bucuria să fiu pe o plajă, s-a întâmplat să fie la ocean, în miez de iarnă, iar în vara imediat următoare am făcut la interval de zeci de ani, a doua oară baie în mare noaptea, îmbătată de lumina lunii. Că mă bucur să dau bună dimineaţa florilor din glastră şi celor din jardiniere. Că mă bucur de orice fleac primit cadou. Cu foarte puţine excepţii, că mă bucur de viaţă. Aş merge şi acum la concertele idolilor mei, dar Bucureştiul e prea departe.

Încercaţi să fiţi copii, măcar din când în când.

GUEST POST BY: IRONGATES

4 thoughts on “Să nu uitaţi să fiţi copii şi de mâine încolo”

  1. Imi plac povestile despre copilarie, nu-mi plac oamenii mari care o fac in mod stupid ca o proba de supravietuire in mainstream.

    Uneori vorbesc ca un nemernic si ma doare fatarnicia unui gest doar pentru a te mentine in topic trendy.

    Si eu sunt copil, si eu am fost copil si mie imi place sa-mi amintesc de amintiri, nu-mi plac mainstream-urile.

  2. @fanel: din fericire nu cred ca am dat de astfel de oameni pana acum, dar sunt sigur ca exista pe undeva..dar sunt prea neimportanti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *