Râul, ramul, porcul, mi-e prieten numai mie

Se tot întreabă lumea cum de a supraviețuit poporul aceasta de-a lungul vitregiilor vremurilor pe acest pământ fertil, al vechilor daci, al celor care au fost Alfa și Omega a tot ceea ce este Pământul azi.

Păi, rețeta e destul de simplă.

Am pârjolit holdele, am otrăvit fântânile, ne-am ucis femeile și, în cazurile limită, ne-am sinucis și noi, eroic. Astfel că, de fiecare dată când ajungeau aici, cotropitorii erau martorii unui peisaj atât de dezolant, de te ducea cu gândul la Mordorul lui Frodo, că plecau cu lacrimi în ochi.

Astfel că, odată ce am fost informați, prin toate mediile posibile, că vin iar turcii să își facă moschee la noi, am știut că va trece foarte puțin timp până vom găsi soluția să scăpăm și de acest mare pericol. Iar soluția a venit. Prin intermediul câtorva idioți, sau doar a unuia singur, nu sunt sigur acum:

image

Deci, nenea de mai sus, s-a dus la piață, a cumpărat niște porci, i-a vopsit în tricolor și s-a dus cu ei pe terenul unde ar urma sa fie ridicată moscheea, pentru a-l pângări, cunoscut fiind faptul că porcul este considerat un animal spurcat de către musulmani.

Tare sau ce? Aveți aici linkul, să vă râdeți un pic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p