De ceva timp trăiesc cu sentimentul că m-am reîntors în trecut. Că România pe care o credeam la un moment dat apusă, România dramelor, a sărăciei și a suferinței, s-a reîntors în viața noastră cu și mai multă forță și furie. Și nu pot să nu mă întreb cum de numai nouă ni se întâmplă asta.
În timp ce alte țări fac pași, unele mai mărunți, altele mai mari, spre a le oferi cetățenilor lor șansa la o viață mai bună, România își condamnă copiii la sărăcie, tristețe, amăgire. Nu știu dacă e doar vina clasei politice, deși ea joacă, nu avem niciun dubiu, un rol important în toată povestea asta. De 25 de ani trăim cu dezamăgirea că pe oricine am aduce în fruntea țării, uită de noi, uită de promisiunile pe care le-au făcut și au grijă doar să își asigure o liniște financiară lor și acoliților lor.
Și apoi, o dată la 4 ani revin la noi să ne mai ceară o șansă. Iar noi, ca niște orbi, le-o dăm.
Dar vina este și a noastră. Pentru că și noi suntem cei care nu facem nimic ca să îi responsabilizăm pe acești oameni. NU suntem în stare să fim uniți în revoltă, așa cum suntem în suferință. Nu suntem în stare să lăsăm deoparte interesele personale pentru un interes comun mai important. Avem oricât de mult ne deranjează lucrul acesta, clasa politică și conducătorii pe care îi merităm.
Și așa ajungem să revedem, În România 2014, imagini ale unei Românii din anii 90. Cu oameni disperați, căutând prin gunoaie după o fărâmă de pâine cu care să își potolească foamea. Cu oameni de toate categoriile sociale care cerșesc pe străzi, cerându-ți să îi dai 10 bani, în speranța că va avea ce duce acasă copiilor.
Oameni care ajung să își ia viața, considerând că măcar așa vor fi scutiți de umilință și de suferință. Oameni care dau sau caută anunțuri de publicitate in ziarul Giurgiuveanul sau de oriunde, în speranța că cineva le va da și lor o șansă de a munci, de a câștiga un ban cinstit. Pentru că da, oamenii chiar vor să muncească, oamenii chiar vor să câștige pâinea cinstit, să își plătească taxele către stat și apoi să vadă cum aceste taxe se reîntorc către ei sub forma unor investiții care să le îmbunătățească viață.
E așa de greu să fie și România o țară ca afară?