România şi bugetul Uniunii Europene

Stăm cu gura la suflet de mai bine de o oră, aşteptând să vedem cum întâiul beţiv al ţării, după ce a trăit clipe de iubire cu prietenul ungur, Orban, vine şi ne spune ce buget va fi pus la dispoziţia României pentru perioada 2013 – 2020.

România a primit, conform cu ceea ce tocmai a spus Băsescu, 39 de miliarde de euro. O creştere de doar 4 miliarde faţă de precedentul exerciţiu bugetar. Puţin, foarte puţin.

Dar de ce să ne fi aşteptat la mai mult? În precedentul exerciţiu bugetar am primit, din cele 35 de miliarde de euro, doar 11.9 miliarde. Iar contribuţia noastră a fost de 6.2 miliarde de euro.

Avem, aşadar, 39 de miliarde de euro pe care UE îi oferă României până în 2020. O sumă consistentă, o sumă pe care dacă reuşim să o gestionăm corect, ne poate pune, în sfârşit, pe făgaşul normal al dezvoltării.

Este o altă miză importantă pentru guvernul Ponta.

64-EuroMare50

5 thoughts on “România şi bugetul Uniunii Europene”

  1. Pai daca tot a primit Romania 39 de miliarde atunci…sulul ala de euroi pe care-l pusesi in poza nu ar fi posibil sa-mi fie dat mie …”cacadou ” ?!

  2. usurel cu cifrele: e 34 versus 39,8, nu 35 versus 39, deci o diferenta de aproape 50% fata de suma foarte mica vehiculata de tine. asta in conditiile in care bugetul total e simtitor mai mic, iar romania putea fi penalizata pentru neabsorbtia trecuta. destul ca e ponta penibil (chiar as vrea o dovada ca s-a vehiculat vreodata serios cifra de 48 de miliarde, invocata de el)…

  3. Iancule…nu-mi fac probleme . Daca n-oi putea platii…ma bazez pe aia 70.000 E pe care-i ai mataluta la saltea !Insa …asa la ochi ,la o prima vedere … in sulul ala , se afla minim 1300 E , asa incat , asi putea achita jumatate din ” datoria ” catre stat , doar din…kakadou .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

:D :) :( :o 8) :eek: ;-( :grin: :wink: :arrow: :idea: :?: :!: :evil: O:) :-| :-* :-(( :poke: :love: :tired: :emotion: :party: :clown: :worried: X( :p