România, acest Benjamin Button al lumii

Am ales să scriu acest text azi, ca să nu fiu acuzat că alung din festivismul zilelor care vor veni, mai ales că ne aflăm la aniversarea Centenarului României Mari. O Românie care ar trebui să fie la un nivel de maturitate, dezvoltare, care să reflecte trecerea celor 100 de ani. Mai ales că nația are mult mai mulți de atât. Numai că lucrurile stau fix ca în cazul lui Benjamin Button, al cărui caz curios de curgere inversă a vieții a fascinat iubitorii de film.

La fel ca Button, România nu îmbătrânește, ci întinerește. Numai că această întinerire nu aduce nimic bun cu ea. În loc de autostrăzi, suntem la nivelul drumurilor croite prin noroi și pământ. În loc de educație, numărul analfabeților funcționali crește pe zi ce trece, abandonul școlar este la cele mai ridicate valori. În timp ce, în mod normal, o țară care crește și se maturizează își consolidează sistemele politice, juridice, economice, noi mergem tot înapoi. Ne despart foarte puțini pași de la judecata staborului, de la troc ca și sistem economic. Alte popoare au reușit să ajungă pe planeta Marte, noi credem cu tărie că vaccinul este instrumentul Diavolului.

Și ce semn mai bun că suferim de sindromul Benjamin Button dacă nu faptul că am ajuns de la o țară condusă de mari voievozi, regi, cu o clasă politică în care răsunau glasurile unui Titulescu, Iorga, Brătianu, la acel moment în care Viorica Dăncilă ține ședințe de guvern din Sala Unirii, locul unde s-a consfințit Marea Unire?

Ar trebui să putem vorbi cu bucurie și veselie și mândrie despre acest moment al Centenarului. Numai că, realiști fiind, nu avem cum. Da, ne putem lăuda lumii cu multe. Și o facem. Avem oameni de cultură, sportivi, oameni de știință care duc mai departe numele de român. Dar, în spatele lor, zace un glod teribil. Suntem, ne place sau nu, o societate care a eșuat în principalul ei obiectiv: dezvoltarea, creșterea, înnoirea. La 100 de ani, România se pregătește pare abia născută. Cu ochii abia mijiți, fără voce, incapabilă să înțeleagă care îi este rostul. Și așa cum Benjamin Button murea într-un orgasm, și România moarte într-o eliberare teribilă a celor care au fost aleși să îi pună crucea la căpătâi. La finalul acestui an Centenar, este foarte posibil ca să vedem un epitaf cinic: ”Aici odihnește roaba lui Dumnezeu, România, țară născută din praf de stea eminesciană, clădită pe jerta unor Voievozi, eroi, Regi și ucisă de niște borfași!”

Sursă foto: Radio România Cultural

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *